Sarutul lui Iuda

La inceput, Iuda a fost bun. Mai tarziu, ajunge sa fie iubitor de arginti (In 12, 6). Aceasta iubire i-a deschis sufletul spre satana. Din Evanghelia lui Luca (22, 3) reiese ca inainte ca Iuda sa se inteleaga cu arhiereii in vederea tradarii lui Hristos, satana a intrat in el.

Natalia Manoilescu comentand prinderea lui Hristos, spune: “Ideea de a face dintr-un sarut un mijloc de identificare a celui vandut a fost fara indoiala zamislita sub influenta demonica caci singur Iuda cu greu ar fi nascocit un gest atat de perfid”.

Pentru ca iudeii doreau sa-L prinda pe Hristos noaptea, identificarea Mantuitorului s-a facut printr-un sarut. Multi din garda preoteasca nu-L cunosteau pe Hristos, iar altii se temeau sa nu-L confunde cu altcineva.

Sarutul lui Iuda a fost posibil pentru ca Domnul a ingaduit acest lucru. Hristos merge de buna voie spre patimi. Sa nu uitam ca atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe cei care doreau sa-L prinda “Pe cine cautati?”, acestia nu L-au recunoscut, desi erau cu faclii si aveau si pe Iuda cu ei. Mai mult, Scriptura ne spune ca slujitorii arhieresti “s-au dat inapoi si au cazut la pamant”. Iata cat de mare era puterea lui Hristos. Iar dupa aceasta descoperire, Mantuitorul a ingaduit sa fie prins. Evanghelistul Luca spune ca si in ceasul vanzarii, El a cautat sa-l indrepte pe Iuda, spunandu-i: “Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?”

De altfel, tot timpul Mantuitorul asteapta indreptarea lui Iuda. Faptul ca Iuda avea sa-L vanda pe Hristos cu un sarut, a fost dinainte cunoscut de El. Dar asta nu inseamna ca de vina este prestiinta lui Dumnezeu. Prestiinta nu-i echivalenta cu predestinatia. Sarutul lui Iuda devine posibil prin libertatea sa.

Vinderea Sa a fost vestita de Domnul in mai multe randuri. “Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol!” (Ioan 6, 60-71). Aici il avea in vedere pe Iuda. Spunea acestea pentru ca dorea sa-l determine sa se razgandeasca in privinta tradarii. La fel face si la Cina cea de Taina, cand, dupa spalarea picioarelor ucenicilor, Hristos graieste: “voi sunteti curati, insa nu toti” (Ioan 13, 10-11) Iar din cauza pasivitatii lui Iuda, din lipsa nelepadarii gandului de a-L trada, Mantuitorul il descopera inaintea celorlalti Apostoli: “Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela Ma va vinde” (Matei 26, 23). Si pentru ca Iuda cauta sa se ascunda, pentru ca ramane nesimtitor la dragostea Sa, Mantuitorul va incerca sa-l indrepte prin frica, ii spune: “Vai, insa, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea” (Matei 26, 24). Iar atunci cand Iuda intreaba “nu cumva sunt eu?”, Mantuitorul i-a raspuns: “Tu ai zis”. Hristos, care doreste ca toti oamenii sa se mantuiasca, dorea sa-l aduca si pe Iuda la pocainta. In cantarile din Saptamana Patimilor se spune ca “Iuda nu a voit sa inteleaga”. Din aceste cuvinte reiese ca ceea ce avea sa faca Iuda nu era conform cu voia dumnezeiasca si ca Iuda avea in sine posibilitatea indreptarii.

Sa nu credem niciodata ca sarutul lui Iuda a fost necesar mantuirii neamului omenesc. Ca fara el nu ar fi avut loc prinderea si rastignirea Domnului. Daca Iuda ar fi facut ceva pe placul lui Dumnezeu, nu s-ar fi sinucis. “Sinuciderea este actul prin care omul indrazneste sa-L infrunte pe Dumnezeu, sa se aseze in locul Lui, arogandu-si dreptul de a decide asupra sfarsitului propriei sale vieti. El repeta intr-un fel fapta lui Adam, care si-a inchipuit ca poate deveni asemenea lui Dumnezeu”, dupa cum marturiseste Natalia Manoilescu.

In concluzie, sarutul lui Iuda este urmare a caderii sale si nu implinire a voii lui Dumnezeu.

Adrian Cocosila
crestinortodox.ro