Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305), neamul său fiind din Ierusalim, născut din tată credincios, Hristofor, şi din mamă păgână, Teodosia. Înainte de a se […]

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305), neamul său fiind din Ierusalim, născut din tată credincios, Hristofor, şi din mamă păgână, Teodosia. Înainte de a se boteza se numea Neania. Murind tatăl său, Teodosia l-a crescut pe Neania în credinţa păgânească, învăţându-l închinarea la idoli. Tânărul Neania, fiind ager la minte, a deprins repede învăţătura filosofiei greceşti şi ajungând la vârsta maturităţii a devenit ostaş în slujba împăratului şi apoi dregător al Alexandriei. Mergând odată cu 200 de ostaşi cu porunca de a-i omorî pe creştini, a auzit un glas care l-a strigat pe nume. Era Iisus Hristos, Care i-a zis: „Neania, Eu sunt Hristos Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Şi l-a învăţat toată taina credinţei creştine. În urma acestei minuni, Neania a devenit creştin. Fiind pârât chiar de mama lui că Îi urmează lui Hristos, a fost trimis spre cercetare la dregătorul din Cezareea Palestinei. Pentru că nu a vrut să apostazieze de la credinţa sa a fost bătut cumplit şi apoi întemniţat. În temniţă fiind i S-a arătat lui Hristos-Domnul în slava Sa, înconjurat de sfinţii îngeri, iar Domnul i-a zis: „Te vei numi de acum Procopie, care se tâlcuieşte cel de sporeşte, căci vei spori în virtute până la desă­vârşirea muceniciei tale; şi vei aduce la Dumnezeu mulţime de suflete”. Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos l-a vindecat pe el de rănile provocate de chinuitori. Văzând chinurile la care a fost supus Procopie, mulţi păgâni au crezut în Hristos, inclusiv mama sa, Teodosia. Pentru aceasta li s-au tăiat capetele. Atunci, dregătorul a hotărât şi asupra Sfântului Procopie judecată de moarte şi, scoţându-l afară din cetate, i-au tăiat şi lui capul cu sabia într-o zi de 8 iulie, primind astfel cununa mucenicilor.

Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în cetatea Halmyris, în anul 290. În timpul lui Diocleţian, trăia în părţile Asiei Mici un preot cu numele Epictet. Acesta ducea o viaţă curată şi evlavioasă şi pentru aceasta s-a învrednicit de darul facerii de minuni, încât pe mulţi i-a vindecat de diverse boli. Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraş pe care preotul Epictet l-a catehizat, aducându-l la credinţa în Domnul Hristos. Împreună au plecat din locul în care locuiau şi au ajuns la Halmyris, Dobrogea, unde au continuat să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. În acea vreme, a sosit în cetate comandantul Latronianus, căruia i s-a spus că în oraş sunt doi „vrăjitori” care pe mulţi i-au întors de la închinarea la idoli. Auzind acestea, comandantul a poruncit să fie prinşi cei doi sfinţi şi să fie supuşi la chinuri groaznice. Unul dintre judecători, Vigilanţiu, văzând tăria credinţei acelora, a crezut şi el în Hristos. Observând că Sfinţii Epictet şi Astion au rămas tari în credinţa lor, dregătorul a poruncit să li se taie capetele.
Pr. Stefan Sfarghie
ziarullumina.ro