„Când mergi să te împărtășești cu Preacuratele Taine, să fii cu mare băgare de seamă”, i-a spus Părintele Porfirie unui frate. „Să te pregătești intens, prin cumințenie, înfrânare, post și multă iubire pentru Hristos. Și să nu treacă mai mult de două săptămâni până la următoarea Împărtășanie!”
Desigur, această din urmă povață era valabilă în cazul acelui frate. Fiecărui creștin în parte îi dădea sfatul care i se potrivea mai bine.
‒ Ai grijă să nu te împărtășești din obișnuință! De fiecare dată să te simți ca și cum te-ai împărtăși pentru prima dată sau pentru ultima dată, înainte de a muri!
Discutând cu un preot diferite aspecte legate de Sfânta Împărtășanie deasă, Părintele Porfirie l-a sfătuit:
‒ Fii foarte atent ce îndrumări dai, căci e nevoie de mult discernământ la fiecare caz!
(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 227-228)
doxologia.ro