Sfantul Iacob a imbratisat viata de sihastru din tinerete. Nu se cunoaste locul nasterii Sfantului Iacob si nici eparhia pe care a pastorit-o. Stim ca a fost episcop si ca in vremea imparatului Constantin Copronim (741-775), a indurat multe prigoniri si chinuri pentru ca s-a opus celor care luptau impotriva sfintelor icoane.
Troparul Sfantului Iacob Marturisitorul
Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflata Iacob, intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Serapion din Sidon.
Sfantul Cuvios Serapion a fost discipol al Sfantului Antonie cel Mare si sustinator al Sfantului Atanasie din Alexandria. A trait in Egipt in secolul al IV-lea. Sfantul Serapion este cunoscut sub numele de „sindonitul”, deoarece purta doar haine de in aspru (sindona). Din relatarea vietii sale aflam ca intr-o zi, cand a vazut un cersetor ca tremura de frig, i-a dat sindonul si a ramas pe jumatate gol.
Mai tarziu s-a calugarit si a locuit in Pustia Sketis. Sfantul Serapion i-a calauzit pe multi pe calea mantuirii. A trecut la cele vesnice in anul 370, fiind pilda pentru toti calugarii.
– Sfantului Ierarh Toma, patriarhul Constantinopolului;
– Sfintilor Mucenici Filimon si Domnin;
– Sfantului Cuvios Viril, episcopul Cataniei;
Maine, 22 martie, facem pomenirea Sfantul Mucenic Vasile, preotul din Ancira.
Sursa: CrestinOrtodox.ro