Sfântul Lavrentie – izvor de milostenie și de înțelepciune

– Du-te că este cineva la uşă şi deschide-i să vină încoace.

Măicuţa P. se duce la uşă şi într-adevăr vede o femeie ce plângea foarte tare şi care se ruga să-i dea voie să intre la stareţ. Fiindu-i milă de Părinte, că abia începuse să mănânce, şi vrând să-l protejeze, măicuţa P. îi spune femeii:

– Părintele e ocupat acum. Când va termina de mâncat, voi veni să te chem.

Intră apoi şi îi spune Părintelui:

– Nu-i nimeni, Părinte, luaţi şi serviţi liniştit prânzul. Dar femeia continua să plângă, afară.

Părintele mai ia câteva linguri de mâncare, apoi întoarce capul şi îi spune din nou măicuţei P.:

– Eu cred că a venit cineva. Ia du-te tu şi verifică încă o dată!

– Dar nu e nimeni acolo, Părinte. Mâncaţi mai întâi în linişte, iar apoi vom vedea, insistă sora P. într-ale sale.

Părintele a mai luat încă o lingură de mâncare, apoi a pus cu mânie lingura pe masă, s-a ridicat şi cu o voce aspră a pronunţat:

– Eu ţi-am spus că o femeie stă şi plânge la uşă. Du-te şi adu-o înăuntru! Și s-a îndreptat s-o întâmpine.

Măicuţa P., nemaiavând ce să facă, s-a dus şi a intrat cu o femeie de vârstă medie, care plângea amarnic. Cred că avea o mare durere pe suflet. Se părea că un mare necaz o adusese aici. Părintele a trecut cu ea în chilia sa, iar peste vreo zece minute femeia a ieşit schimbată: liniştită, ba chiar aş putea spune bucuroasă. S-a închinat la sfintele icoane şi a plecat acasă mulţumită. Părintele s-a întors şi s-a aşezat la masă, spunându-i măicuţei cu pricina:

– Dacă tu ai văzut că omul era supărat şi plângea, cum puteai tu să mai mănânci?

Aşa stareţ mare a fost Părintele Lavrentie. El, cu darul lui Dumnezeu, pe toate le ştia şi putea să vadă totul, iar eu am fost martoră a bunătăţii şi înţelepciunii lui de ziua Prorociţei Ana.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa, învăţăturile şi minunile făcute de Dumnezeu prin acest mare Părinte, Editura Credinţa strămoşească, 2003, pp. 56-57)