Militar de profesie, Sfântul Emilian nu s-a dat în lături de la a mărturisi faptul că este credincios, distrugând idolii păgânilor. Torturat, a rămas nevătămat și a trecut la Domnul ca urmare a rugăciunilor sale.
Născut în secolul al IV-lea, Sfântul Emilian a trăit pe vremea împăratului Iulian Paravatul. Fiu de guvernator și de profesie militar, sfântul a simțit dragostea Domnului și a mărturisit că este credincios, sfărâmând idolii și altarele pe care li se aduceau jerfe. Și fiind alți oameni chinuiți pentru această faptă, Sfântul Emilian a mers și a spus că el este cel care a distrus idolii, fiind supus la multe chinuri.
Bătut cu vine de bou și aruncat în foc, nu numai că a rămas nevătămat, ci flăcările s-au revărsat și i-au ars pe cei necredincioși. Și rugându-se sfântul la Domnul să îl primească în Împărăția Lui, s-a culcat și a adormit întru veșnicie. Iar femeia ighemonului, credincioasă fiind, a cerut voie să ia trupul cuviosului și să îl îngroape. Sfintele moaște au fost puse cu cinste în locul numit Ghizidina, în apropiere de cetatea Durostor.
doxologia.ro