Sfantul Siluan Athonitul este sarbatorit pe 24 septembrie. S-a nascut in 1866, la Tambov (Rusia), dintr-o familie de crestini. Datorita mustrarii primite de la Maica Domnului pentru viata traita in necuratie, ia hotararea la varsta de 26 de ani sa ajunga la Sfantul Munte. Se calugareste la Manastirea Sfantul Patelimon.
Primeste foarte repede darul savarsirii neincetate a rugaciunii lui Iisus “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” si puterea de a implini cu usurinta exigentele regulilor monahale athonite. Se invredniceste sa-L vada si pe Hristos in chip real in biserica, in locul icoanei Sale.
Desi ajunge sa fie partas acestor daruri, este supus ispitelor demonice. Astfel, ii venea in minte gandul mandriei: “Duci o viata sfanta, toate ascultarile le implinesti fara efort, te rogi neincetat, deci esti desavarsit!”, gand intarit si de ceea ce avea sa-i spuna un parinte: “Daca acum ai ajuns asa cum esti, ce vei fi la batranete?” Acest gand alterna cu cel al deznadejdei: “Poate te vei mantui, dar ajungand in rai, nu vei afla acolo pe cei pe care ii iubesti si nu vei avea nici o bucurie!”. Din cauza lipsei de experienta si maturitate duhovniceasca, starea de fericire pe care o avea inainte de asprele ispite, slabeste putin cate putin, pana piere aproape cu totul.
Spre anul 1906, in miezul unei nopti cumplite, in care demonul se interpune intre el si icoana lui Hristos, Siluan, deznadajduind cu totul, ii spune Domnului: “Vezi ca ma silesc sa ma rog Tie cu cuget curat, dar demonii ma impiedica. Invata-ma ce trebuie sa fac ca ei sa inceteze sa ma mai tulbure”. Si atunci primeste in sufletul sau acest gand: “Cei mandri sunt chinuiti mereu de demoni”. Atunci intreaba: “Doamne, invata-ma ce sa fac ca sufletul meu sa se smereasca”. Si Domnul ii raspunde: “Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui”.
Ce-a de-a doua descoperire a lui Hristos a dat nastere unei nedumeriri: de ce s-a departat harul de la el? Si Sfantul Siluan Athonitul ajunge sa afle ca in acesta lupta de dobandire a lui, omul poate trece prin diferite momente de seceta si pustiire duhovniceasca, de disperare si deznadejde.
Daca prin mandrie, Duhul Sfant se departeaza din suflet, lasandu-l prada patimilor, prin smerenie redobandim vechea sanatate a sufletului si sa lepadam boala pe care pacatele ne-au pricinuit-o.
Sfintii Parinti ne invata ca nu toate situatiile de parasire a harului sunt cauzate de pacate. Multe sunt incercari din partea lui Dumnezeu si au ca scop probarea dragostei fata de El. Aceste stari de parasire pot dura cateva clipe, ani sau chiar o viata intreaga. Insa, ceea ce este important de retinut este ca indiferent de durata si intensitatea parasirii, Dumnezeu nu ne abandoneaza niciodata pe deplin, ci asteapta intoarcerea noastra.
A trecut la cele vesnice pe 24 septembrie 1938 si a fost canonizat pe 26 noiembrie, 1987, proclamat dascal apostolic si profetic al Bisericii.
Adrian Cocosila
Rugaciunea Sfantului Siluan Athonitul pentru lume
Doamne, indrepteaza-ne, precum o mama duioasa isi indrepteaza copiii sai mici.
Da fiecarui suflet sa cunoasca bucuria mantuirii Tale si puterea ajutorului Tau.
Da usurare sufletelor chinuite ale poporului Tau si pe noi, pe toti, ne invata prin Duhul Sfant, sa Te cunoastem pe Tine.
Se chinuieste sufletul omenesc pe pamant, Doamne, si nu poate sa se intareasca cu mintea intru Tine, pentru ca nu Te cunoaste pe Tine, nici bunatatea Ta.
Mintea noastra este intunecata de grijile lumesti si nu putem pricepe bunatatea dragostei Tale. Tu ne lumineaza, caci milostivirii Tale toate ii sunt cu putinta.
Tu ai spus, in Sfanta Evanghelie, ca mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia. Asa fa acum, ca sufletele noastre moarte sa auda glasul Tau si sa invie, intru bucurie. Amin!
crestinortodox.ro