Sinaxarul: Sfântul ierarh Dosoftei – iubitor de grai românesc

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în 1624, cel mai probabil în oraşul Suceava, într-o familie de mazili, conform mărturiei Letopiseţului lui Ion Neculce, şi se numea din botez Dimitrie.

Numele mai puţin obişnuite ale părinţilor, Leontari (Leontie) Barilă şi Misira (Maria), i-au determinat pe numeroşi istorici şi filologi să susţină originea macedo-română a lui Dosoftei. Un fapt cert însă este că o serie de izvoare ale epocii atestă aşezarea statornică în Moldova a numeroase rude apropiate ale sfântului, printre care se numără doi fraţi (Chiriac şi Vasile), o soră, o mătuşă (Stanca) şi un nepot, arhimandritul Pahomie, ce locuia în 1709 la Iaşi.

E de presupus că educaţia şi-a început-o la Colegiul Sfinţii Trei Ierarhi, iar ulterior a studiat limbile greacă, latină, slavona bisericească şi polona, alături de alte discipline umaniste (retorica, poezia), la Şcoala Frăţiei Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Lvov (Ucraina). După încheierea studiilor s-a reîntors în Moldova, retrăgându-se la Mănăstirea Probota, unde a fost tuns în monahism în anul 1649. Sporind în blândeţe, ascultare şi rugăciune, a devenit părinte duhovnicesc şi egumen al monahilor de acolo, pe care i-a povăţuit pe calea nevoinţelor monahale, în cunoaşterea Sfintei Scripturi, dezvoltând şcoala mănăstirească. El şi-a început aici impresionanta activitate cărturărească în jurul anului 1650, cu traducerea, întâia oară în româneşte, a istoriilor lui Herodot.

La începutul anului 1658 a fost hirotonit episcop de Huşi, iar doi ani mai târziu, în 1660, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului. Atunci a revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol (1661-1664) şi inclusă în Biblia lui Şerban Cantacuzino, tipărită la Bucureşti, în 1688. În jurul anului 1665 a început să lucreze la “Psaltirea în versuri” şi la “Viaţa şi petrecerea sfinţilor”.

După 11 ani de păstorire la Roman, în iulie 1671, Sfântul Dosoftei a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în condiţii vitrege din cauza numeroaselor războaie dintre turci şi poloni. Ţinând partea polonilor, în februarie 1674, după bătălia de la Hotin, mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se refugieze în Polonia împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, în scaunul său fiind numit Teodosie, fost episcop de Rădăuţi şi Roman. Revenind în ţară în 1675, sfântul a fost închis pentru scurtă vreme în Mănăstirea “Sfântul Sava” din Iaşi, dar eliberat şi, recăpătând încrederea domnului Dumitraşcu Cantacuzino, şi-a reocupat scaunul în 1675, păstorind neîntrerupt până când a luat definitiv calea exilului, în 1686.

Primele cărţi de slujbă în româneşte

Repunând în funcţiune tiparniţa lui Vasile Lupu de la Iaşi, Sfântul Dosoftei a trecut la publicarea primelor cărţi de slujbă traduse în limba română, fiind cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele îndelungatului şi dificilului proces de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti.

Trimis în 1684 de către domnitorul Ştefan Petriceicu, reîntors pe tron pentru scurt timp, într-o misiune diplomatică antiotomană la curtea ţarilor Rusiei, mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se oprească la Kiev din cauza unei epidemii de ciumă şi a vizitat aici vestita Lavră a Peşterilor. Instabilitatea politică din Moldova, schimbările frecvente de domnitori, determinate de nesfârşitele conflicte armate dintre Polonia şi Imperiul Otoman, au marcat în mod dureros ultimii ani ai vieţii Sfântului Dosoftei.

Intrat în fruntea unei mari armate în Moldova, în 1686, spre a-l atrage împotriva turcilor pe Constantin Cantemir Vodă, regele polon Jan Sobieski a prădat cetatea Iaşilor, retrăgându-se în patria sa cu tezaurul şi arhiva mitropoliei şi împreună cu mitropolitul Dosoftei. Sfântul a fost nevoit să se stabilească în cetatea Stryi, de lângă Zolkiew (azi Nesterov, Ucraina), păstorind mica comunitate de români refugiaţi în Polonia. Deşi a fost rechemat stăruitor înapoi în ţară cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava de către domnitorul Constantin Cantemir, sfântul a refuzat sau nu a fost lăsat să dea curs acestei chemări. Drept urmare, a fost depus din scaun şi anatemizat de către patriarhul Constantinopolului, în 1688, anatemă ridicată abia după moartea lui.

Sfântul Dosoftei a trecut la Domnul în data 13 decembrie 1693, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani. A fost înmormântat la Biserica “Naşterea Domnului” din Zolkiew.

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, au fost demarate în toamna anului 2004 etapele preliminare privind canonizarea mitropolitului Dosoftei. La propunerea Sinodului Mitropolitan, Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa din data de 5-6 iulie 2005, a aprobat canonizarea mitropolitului Dosoftei ca sfânt ierarh cu cinstire generală, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie, precum şi înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce neagră, simplă, ca sfânt cu polieleu, înaintea Sfinţilor Mari Mucenici Eustratie, Auxentie şi Evghenie.

Proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe 14 octombrie 2005, în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de către PF Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa si Kampania, alături de alţi numeroşi ierarhi din Sinodul Bisericii noastre.
Pr. Ciprian Apetrei