Se cuvine ca tinerii ce vin în fața Sfântului Altar să fie feciori, curați sufletește și trupește. Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea? Tinerii care își păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănați cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur și trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poți duce până la sfârșit.
Când te prezinți înaintea lui Hristos trebuie să fii curat. Curăția ta trebuie să fie deplină, adică și trupească, dar și sufletească. De aceea, înainte de Cununie tinerii sunt datori să se primenească prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Nu există o taină mai eficientă pentru suflet decât Spovedania și lacrimile de căință. Prin spovedania la preot, dacă este completă, autentică și sinceră, omul recapătă neprihănirea pe care o are orice prunc. Această stare o cere Hristos când spune că „dacă nu vom fi ca pruncii nu vom putea intra întru Împărăția lui Dumnezeu”.
(Din învățăturile părintelui Arsenie Boca.Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri, Editura Credința strămoșească, 2005, pp. 210-211)
doxologia.ro