Predica la Duminica a XXVII-a după Rusalii:

Ridicarea omului din gârbovirea sufletească, un început bun în viaţa lui

Prin credinţă puternică, prin evlavie, prin rugăciune smerită, prin osteneala venirii la sinagogă, această femeie păstra legătura vie cu Dumnezeu Cel nevăzut. Iar când Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om şi a venit printre oameni, atunci El, Iisus Hristos, a ridicat-o, a dezlegat-o din legăturile Satanei şi a îndreptat-o în starea de om sănătos care priveşte în faţă pe ceilalţi oameni şi vede lucrarea lui Dumnezeu în lume. Vindecarea femeii gârbove ne descoperă înţelesul adânc al ridicării naturii umane păcătoase pe care Mântuitorul o dezleagă, o eliberează din robia demonilor şi a neputinţelor sufleteşti şi trupeşti. Evanghelia acestei Duminici ne descoperă, aşadar, cât de mare este binecuvântarea de a ne întâlni cu Hristos, cu Dumnezeu-Omul, Care ne ridică sau ne îndreaptă când suntem prea aplecaţi spre cele pământeşti şi ne ajută să privim spre ţinta noastră finală, care nu este pământul sau mormântul, ci Împărăţia cerurilor şi iubirea preaslăvită a Sfintei Treimi. Aşadar, vindecarea femeii gârbove, ca ridicare din apăsarea sau din aplecarea ei îndelungă, reprezintă, în mod tainic, şi lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos ca vindecare şi sfinţire a naturii umane pe care a asumat-o prin Întrupare sau înomenire. Atât Învierea Domnului, cât şi Înălţarea Sa la ceruri înseamnă în limba greacă a Noului Testamentridicare. Prin Învierea Sa din morţi, Mântuitorul ne ridică din moarte, iar prin Înălţarea Sa la cer ne ridică de pe pământ la ceruri, adică de la viaţa trecătoare sau biologică la viaţa cea netrecătoare, duhovnicească şi veşnică. Trup gârbov, dar suflet drept Din Evanghelia de astăzi mai învăţăm că femeia gârbovă avea multă credinţă şi smerenie, precum şi îndelungă răbdare, întrucât ea suferea fără să cârtească, fără să se revolte, fără să se plângă, fără să ceară mila cuiva. Trupul ei era gârbov, dar sufletul ei era drept. Trupul ei era plecat spre pământ, dar sufletul ei se înălţa adesea în rugăciune către Dumnezeu.În ziua în care Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni a ridicat-o, a vindecat-o, ea a început să preamărească pe Dumnezeu. La virtuţile sale: credinţă puternică, smerenie profundă şi răbdare îndelungă se adaugă şi multa ei recunoştinţă ca preamărire a lui Dumnezeu. Îndată ce a simţit binefacerea vindecării, ea a preamărit pe Dumnezeu – Vindecătorul. Prin urmare, femeia gârbovă devine un mare dascăl pentru noi toţi. Ea este pentru noi o lumină mai ales în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, ca timp de pregătire pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos în peştera inimii noastre, în intimitatea sufletului nostru, care, din cauza păcatelor, devine întunecos şi rece, dar se luminează şi se încălzeşte prin rugăciune, post şi milostenie, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. Din acest motiv, trebuie să ne întărim credinţa, să cultivăm smerenia, să înmulţim rugăciunea, să ne întărim răbdarea în timpul încercărilor şi să facem milostenie. Să nu uităm să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că existăm, că suntem sănătoşi, că suntem iubiţi de Dumnezeu, chiar dacă trecem prin necazuri, boli şi ispite. Îndemnul practic al Evangheliei de astăzi, mult folositor pentru postul Naşterii Domnului, este îndemnul la fapta milostivă. În acest sens, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos săvârşeşte binele fără să fie rugat, fără să I se ceară. Femeia gârbovă nu a cerut nimic de la Iisus, ci El din proprie iniţiativă a chemat-o şi a vindecat-o. A chemat-o la El şi i-a spus: ‘Eşti dezlegată de neputinţa ta’ (Luca 13, 12), a pus mâinile Sale asupra ei şi a vindecat-o. A unit cuvântul eliberator cu fapta milostivă. Prin această lucrare, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă şi pe noi să nu aşteptăm ca să fim rugaţi sau solicitaţi stăruitor spre a face binele, ci dacă vedem că un om are nevoie de ajutorul nostru, să mergem spre el şi să-l ajutăm. Să săvârşim binele şi în zilele de sărbătoare Evanghelia de astăzi ne mai învaţă că Domnul Iisus Hristos a vindecat această femeie în zi de sărbătoare, adică în ziua sâmbetei. Prin urmare, observăm că şi în zi de sărbătoare putem şi trebuie să facem binele, să dăm o mână de ajutor, să îndreptăm un om care este căzut într-un fel sau altul, să-l consolăm cu un sfat bun, cu un cuvânt bun, cu o rugăciune pentru sănătatea şi mântuirea lui. Facerea de bine nu este oprită nici chiar în zilele de sărbătoare. Cu alte cuvinte, sărbătoarea nu este o scuză sau un obstacol spre a săvârşi binele pentru aproapele nostru. În această perioadă a Postului Naşterii Domnului, trebuie să vizităm şi să ajutăm bolnavii, bătrânii, săracii, oamenii necăjiţi şi singuri. Noi ne numim creştini pentru că purtăm numele lui Hristos şi suntem creştini cu adevărat dacă devenim milostivi. Când săvârşim multe fapte de milostenie, cei ce se bucură de ele preamăresc pe Hristos Domnul pentru bunătatea Lui care se arată lor prin oamenii binevoitori şi milostivi, trimişi de El ca să-i ajute. Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria ajutorului Său şi a săvârşirii faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin! * Text revizuit de autor în anul 2011