A treia săptămână din Postul Paștilor – care este specificul acestei perioade?

Creștinii ortodocși de pretutindeni se află în cea de-a treia săptămână a Postului Paștilor, o periodă specială din punct de vedere liturgic și duhovnicesc. A treia săptămână din Postul Mare […]

saptamina a 3saptaminaCreștinii ortodocși de pretutindeni se află în cea de-a treia săptămână a Postului Paștilor, o periodă specială din punct de vedere liturgic și duhovnicesc.

A treia săptămână din Postul Mare se deschide, ca și cea precedentă, cu un îndemn stăruitor în lucrarea virtuților, pentru a ajunge în Săptămâna Mare, după cum reiese și din slujba Vecerniei zilei de luni:

„Începând postul săptămânii a treia, pe cinstita Treime să o lăudăm credincioşii, săvârşind cu bucurie cealaltă vreme a lui; şi patimile trupeşti slăbindu-le, să culegem din sufletele noastre flori dumnezeieşti, ca să împletim cununi stăpânei zilelor (n. r. ziua Învierii). Ca toţi purtând cununi, să lăudăm pe Hristos ca un biruitor”.

Părintele Macarios Simonopetritul consemnează că, în cadrul slujbelor acestei săptămâni, vom auzi tropare care vestesc praznicul Crucii din duminica următoare. Această temă a înainte-prăznuirii combină comemorările ciclului săptămânal cu cele ale Crucii şi Pătimirilor din zilele de miercuri şi vineri. Astfel, înțelegem că însăşi Crucea îi călăuzeşte pe credincioşi în timpul Postului Mare, ducându-i la cinstirea ei. Rugăciunile apostolilor din zilele de joi şi mijlocirile mucenicilor din ziua de sâmbătă sunt invocate, de asemenea, pentru a susţine mersul credinciosului spre Duminica a III-a.

Făcând referire la cea de-a treia săptămână din Post, Sfântul Nicolae Velimirovici, unul dintre cei mai mari sfinți contemporani, ne amintește de rădăcina și elementul de legătură al multor virtuți – dragostea față de aproapele:

În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corintenilor preaînţeleptul Pavel: «Gura noastră s-a deschis către voi, Corinteni, inima noastră s-a lărgit» (II Corinteni 6, 11). Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează. Gândeşte-te, oare cu câte mii sar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s-ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s-ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea, doar de nu ar fi invidia!”.

doxologia.ro

Catalin Acasandrei