Bătrânul Simeon şi dreapta credincioşie

Sărbătorile mari, cunoscute şi sub numele de praznice împărăteşti, au întotdeauna în calendar un “ecou” liturgic. Astfel, a doua zi după marea sărbătoare sunt cinstite personajele care au participat la evenimentul din istoria mântuirii noastre. După marele praznic al Naşterii Domnului se face pomenirea Soborului Maicii Domnului, iar după Botezul Domnului, a doua zi îl cinstim pe Sfântul Prooroc şi Înaintemergător Ioan. La fel, imediat după Buna Vestire este pomenit Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, iar după Întâmpinarea Domnului sunt prăznuiţi proorocii Simeon şi Ana, care au vestit la templu pe Pruncul Mesia

Despre viaţa Sfântului Simeon consemnează mai multe prologul de la Ohrida, preluând o tradiţie atestată de scrisoarea lui Aristeas (sec. II î.Hr.) şi adăugând că acesta a fost unul dintre cei 70 de învăţaţi care au tradus Septuaginta, adică textul Vechiului Testament din ebraică în greacă. Nefiind încredinţat de realitatea profeţiei naşterii lui Hristos dintr-o fecioară, Simeon a modificat în câteva rânduri traducerea, astfel încât să fie “rezonabilă”, însă în cele din urmă a fost vestit de către un înger că nu va gusta moartea până nu va vedea aceste lucruri împlinindu-se. Tradiţia spune că Sfântul Simeon avea 360 de ani când a venit la templu, pentru a întâmpina pe Domnul. Văzând pe Ziditorul şi purtându-L în braţe, el a rostit rugăciunea pe care o auzim la slujba Vecerniei: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Cinstirea Sfântului Simeon în Biserică este foarte veche, fiind asociată cu praznicul Întâmpinării Domnului, cunoscut încă din secolul al IV-lea şi menţionat în omilii ale Sfinţilor Chiril al Ierusalimului, Grigorie Teologul, Amfilohie de Iconiu, Grigorie de Nyssa şi Ioan Gură de Aur. Şi jurnalul Egeriei, aflată în pelerinaj la Ierusalim pe la sfârşitul secolului al IV-lea, face amintire de praznicul care avea loc la 40 de zile după Naşterea Domnului.

Despre vârsta înaintată a lui Simeon, care depăşea cu mult durata de viaţă obişnuită a oamenilor, fac amintire Gheorghe Kedrinos în Synopsis şi Eftimie Zigaben în Comentariul său la Luca, acesta din urmă atestând că Simeon avea 270 de ani când a purtat pe Domnul în braţe.

Alte tradiţii bisericeşti atestă că Simeon ar fi fost un învăţător de lege, fiul rabinului Hillel şi tatăl lui Gamaliel, cel amintit în Faptele Apostolilor 5, 34, însă aceste asocieri stau într-un contrast evident cu menţiunea simplă “un om din Ierusalim”, a Sfântului Evanghelist Luca (2, 25). Sfinţi Părinţi – precum Atanasie cel Mare în Despre aceeaşi natură a Tatălui şi a Fiului, Chiril al Ierusalimului în Omilie la Întâmpinarea Domnului, dar şi Epifanie de Salamina în Învăţătură despre Părinţii Legii celei Vechi şi ceilalţi – spun că Simeon a fost preot la templu, acesta fiind şi motivul pentru care se afla de faţă atunci când Maica Domnului şi Dreptul Iosif au venit cu Pruncul cel Sfânt. Iosif Imnograful, cel care a compus canonul de la sărbătoarea Sfântului Simeon, pare să se refere la aceeaşi funcţie sacerdotală a lui Simeon: “Jertfele legii ai adus, prea sfinţit sângele mielului cel de mântuire, ce s-a vărsat pentru milostivirea cea negrăită, slăvindu-l de departe. Pe care întrupat fiind, Simeoane, te-ai proslăvit mai mult decât Moise şi decât toţi proorocii”(Mineiul pe Februarie, ziua a treia, cântarea a 8-a, peasna a 2-a). În sfârşit, o menţiune suplimentară despre viaţa lui Simeon face şi Evanghelia apocrifă a lui Nicodim (17, 1-3), care aminteşte de cei doi fii ai săi, numiţi Charinos şi Leukios, care au fost printre cei înviaţi din morţi, atunci când Domnul a murit pe cruce. Ziarul Lumina