Capitolul 06 ,,Credinta si acceptarea”

Pe măsură ce conştiinţa ţi-a fost înviorată prin lucrarea Duhului Sfânt, începi să înţelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăţia şi mizeria păcatului; aceasta te determină să priveşti la el cu scârbă. Simţi atunci că păcatul este acela care te-a despărţit de Dumnezeu şi că eşti rob al puterii răului. Cu cât te zbaţi mai mult ca să scapi, cu atât mai mult îţi dai seama de neputinţa ta. Aceasta înseamnă că motivele faptelor tale sunt necurate, inima este rea. Înţelegi că viaţa ţi-a fost plină de egoism şi păcat. Doreşti însă din toată inima să fii iertat, să fii curăţit, eliberat. Armonia cu Dumnezeu, asemănarea cu El : ce pot face oare pentru a le obţine? 

Ceea ce îţi trebuie însă este pacea : iertarea, pacea şi iubirea cerului în suflet. Banii nu o pot cumpăra, mintea nu o poate procura, iar înţelepciunea nu poate ajunge până la ea; prin propriile tale eforturi nu vei putea niciodată nădăjdui s-o obţii. Dar Dumnezeu ţi-o oferă în dar, “fără bani şi fără plată” (Isaia 55,1). Depinde numai de tine dacă vei dori să întinzi doar mâna şi s-o prinzi. Domnul spune: “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1,18). “Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou” (Ezechiel 36,26).
Ţi-ai mărturisit păcatele şi te-ai hotărât să le îndepărtezi din inima ta. Te-ai hotărât să te predai cu totul lui Dumnezeu. Mergi acum la El şi roagă-L să te spele de păcate şi să-ţi dea o inimă nouă. Apoi crede că El face acest lucru, pentru că a făgăduit. Aceasta este lecţia pe care Domnul Hristos a dat-o când a fost pe pământ, şi anume că orice dar pe care Dumnezeu ni-l făgăduieşte trebuie să credem că îl vom primi cu adevărat şi că este al nostru. Domnul Hristos a vindecat pe oameni de boli atunci când ei au avut credinţă în puterea Lui. El i-a ajutat în lucrurile pe care ei le puteau vedea, le-a inspirat astfel încrederea în El cu privire la lucrurile pe care nu le puteau vedea : conducându-i să creadă în puterea Sa de a ierta păcatele. Acest lucru este foarte clar exprimat cu ocazia vindecării slăbănogului: “Dar ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, : ‘Scoală-te’, a zis El slăbănogului, ‘ridică-ţi patul şi du-te acasă'” (Matei 9,6). De asemenea, apostolul Ioan, vorbind despre minunile Domnului, spune: “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în numele Lui” (Ioan 20,31).
Din simpla relatare a Bibliei cu privire la felul în care Domnul Isus vindeca pe bolnavi putem învăţa ceva despre modul în care trebuie să credem în El pentru iertarea păcatelor, să ne întoarcem la istoria paraliticului de la Betesda. Sărmanul suferind era fără nici un ajutor; timp de treizeci şi opt de ani el nu-şi folosise picioarele. Cu toate acestea, Domnul i-a spus: “Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă” (Ioan 5,8). Bolnavul ar fi putut spune Domnului: “Doamne, dacă ai să mă faci sănătos atunci am să fac ceea ce-mi spui Tu”. Dar nu, el a crezut în cuvântul Domnului Hristos, a crezut că a fost vindecat şi imediat a pornit să se ridice; el a voit să meargă şi a mers. El a acţionat la cuvântul Domnului Hristos, şi Dumnezeu I-a dat puterea necesară. El a fost pe deplin vindecat. 
În mod asemănător, şi tu eşti păcătos. Tu nu poţi face ispăşire pentru păcatele din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima şi nici nu te poţi face singur sfânt. Dar Dumnezeu făgăduieşte că va face toate acestea pentru tine, prin Domnul Isus Hristos. Crede această făgăduinţă! Voieşte să-L serveşti! Îndeplinind întocmai acest lucru, Dumnezeu va împlini faţă de tine Cuvântul Său. Dacă crezi făgăduinţa : crezi că eşti iertat şi curăţit : Dumnezeu îndeplineşte aceasta; eşti vindecat, aşa cum Domnul Hristos a dat paraliticului puterea de a umbla în clipa în care acesta a crezut că a fost vindecat. Tot aşa se va întâmpla şi cu tine, dacă crezi acest lucru. 
Nu aştepta să simţi că ai fost făcut sănătos, ci spune: “Eu cred acest lucru; şi este aşa nu pentru că simt aceasta, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit”. 
Domnul Isus spune: “Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea“ (Marcu 11,24). Există o condiţie pentru împlinirea acestei făgăduinţe, şi anume ca noi să ne rugăm în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu este tocmai ca El să ne curăţească de orice păcat, să ne facă copii ai Săi şi să ne facă în stare să trăim o viaţă sfântă. Astfel, noi ne putem ruga pentru aceste binecuvântări şi să credem că le-am primit, mulţumind lui Dumnezeu pentru că le-am primit. Este privilegiul nostru acela de a merge la Domnul Hristos pentru a fi curăţiţi şi a sta apoi înaintea legii fără ocară sau remuşcări. “Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8,1).
De aici înainte nu mai suntem ai noştri, pentru că am fost cumpăraţi cu un preţ. “Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi” ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1,18.19). Prin acest simplu act al credinţei în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naştere unei vieţi noi în inima ta. Eşti asemenea unui copil nou-născut în familia lui Dumnezeu, şi El te iubeşte aşa cum iubeşte pe Fiul Său. 
Acum, pentru că te-ai predat astfel Domnului Hristos, să nu te dai înapoi, să nu te îndepărtezi de El, ci zi de zi să spui: “Eu sunt al lui Hristos; m-am consacrat în totul Lui“. Roagă-L să-ţi dea Duhul Său Sfânt şi să te păstreze în harul Său. Consacrându-te în totul lui Dumnezeu şi crezând în El, vei putea deveni copilul Lui, trăind prin şi în El. Apostolul Pavel spune: “Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2,6).
Unii înclină să creadă că trebuie să fie puşi la probă, că trebuie să dovedească Domnului că s-au schimbat înainte ca să poată cere binecuvântările Sale. Dar ei să ceară chiar acum binecuvântările lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă harul Său, Spiritul lui Hristos, care să-i ajute în neputinţa lor; dacă nu, ei nu vor rezista răului. Domnul doreşte ca noi să venim la El aşa cum suntem, păcătoşi, neputincioşi, simţind că depindem de El. Să venim la El cu toată slăbiciunea noastră, cu toată nesocotinţa şi păcătoşenia noastră şi să cădem în pocăinţă la picioarele Sale. Este meritul slavei Sale acela că ne curprinde în braţele iubirii Sale, ne leagă rănile şi ne curăţeşte de orice întinăciune. 
Tocmai aceasta este greşeala pe care o fac mii de oameni, ei nu cred că Domnul Isus îi iartă pe fiecare, în mod individual. Ei nu cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Este privilegiul tuturor acelora care împlinesc condiţiile să ştie că iertarea se acordă în dar, fără plată, pentru fiecare păcat. Daţi la o parte orice bănuială că făgăduinţele lui Dumnezeu n-ar fi pentru noi. Ele sunt pentru fiecare păcătos care se pocăieşte. Puterea şi harul au fost date prin Domnul Hristos spre a fi duse de îngerii slujitori fiecărui suflet credincios. Nimeni nu este aşa de păcătos încât să nu găsească putere, curăţie şi neprihănire în Hristos, care a murit pentru el. El aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi mânjite de păcat şi să-i îmbrace cu hainele neprihănirii. El nu doreşte ca cei păcătoşi să moară, ci să trăiască. 
Dumnezeu nu Se poartă cu noi aşa cum se poartă oamenii muritori unii cu alţii. Gândurile Sale sunt gânduri de milă, de iubire şi duioasă împreună simţire. El spune: “Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând”. “Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 55,7; 44,22).
“Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi”. (Ezechiel 18,32). Satana este gata să răpească binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu. El doreşte să ia din suflet orice licărire de nădejde şi orice rază de lumină; dar nu trebuie să-i îngădui să facă acest lucru. Nu pleca urechea la ispititor, ci spune: “Domnul Hristos a murit pentru ca eu să pot trăi. El mă iubeşte şi doreşte să nu pier. Eu am în cer un Tată iubitor; şi deşi am jignit iubirea Lui, deşi binecuvântările pe care El mi le-a dat le-am risipit, mă voi scula, mă voi duce la Tatăl meu şi-i voi zice: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău: fă-mă ca pe unul din argaţii tăi'”. Parabola spune cum avea să fie primit fiul risipitor: “Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult” (Luca 15,18-20).
Dar chiar şi această parabolă, oricât de plăcută şi mişcătoare este ea, totuşi nu poate exprima mila de necuprins a Tatălui nostru ceresc. Domnul declară prin profetul Său: “Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea” (Ieremia 31,3). În timp ce păcătosul este încă departe de casa Tatălui, cheltuindu-şi averea într-o ţară străină, inima Tatălui se topeşte de dor după el; şi orice dorinţă de întoarcere la Dumnezeu trezită în suflet nu este decât chemarea plină de căldură a Duhului Său, îmbiind, rugând şi atrăgând pe fiul rătăcitor spre inima iubitoare a Tatălui. 
Având în faţa ta binecuvântatele făgăduinţe ale cuvintelor Sfintei Scripturi, mai poţi oare să dai loc îndoielii? Poţi oare crede că atunci când sărmanul păcătos doreşte să se întoarcă, când doreşte să se lepede de păcatele lui, Domnul l-ar opri cu asprime de a cădea la picioarele Sale în pocăinţă? Departe de tine asemenea gânduri! Nimic nu poate aduce o mai mare vătămare sufletului tău decât de a avea asemenea concepţii despre Tatăl nostru ceresc. El urăşte păcatul, dar iubeşte pe păcătos şi S-a dat pe Sine în persoana Domnului Hristos, pentru ca toţi cei care vor veni, să fie mântuiţi şi să aibă parte de binecuvântarea veşnică în împărăţia slavei. Ce limbaj mai puternic sau mai delicat ar fi putut fi folosit decât acela pe care l-a ales şi prin care îşi exprimă iubirea faţă de noi? El declară: “Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49,15).
O, tu care te îndoieşti şi tremuri, priveşte în sus, căci Hristos trăieşte pururi ca să mijlocească pentru noi! Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul scumpului Său Fiu şi roagă-te ca El să nu fi murit în zadar pentru tine. Duhul Sfânt te invită astăzi. Vino cu toată inima la Hristos şi vei primi binecuvântările Sale! 
Când citeşti făgăduinţele Lui, adu-ţi aminte că ele sunt expresia iubirii şi milei Sale nemărginite. Inima mare a Iubirii infinite se îndreaptă spre păcătos cu toată compasiunea. “În El avem răscumpărare, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni 1,7). Da! Nu trebuie decât să vezi că Dumnezeu este sprijinul tău. El doreşte să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât te vei apropia mai mult de El, mărturisindu-ţi păcatele şi pocăindu-te, El Se va apropia de tine cu mila şi iertarea Sa.