Ce este canonul de la Spovedanie?

  La sfarsitul Spovedaniei, duhovnicul ii poate da un canon celui ce si-a marturisit pacatele. El nu este o pedeapsa, ci un mijloc de insanatosire a firii omenesti. Canonul (in limba greaca, epitimia) este un tratament prescris de duhovnic pentru vindecarea bolilor sufletesti cauzate de pacate. Astfel, credinciosul poate primi de la duhovnic recomandarea de a face un anumit numar de metanii sau rugaciuni, sa tina post, sau poate fi chiar oprit pentru o vreme de la primirea Sfintei impartasanii.

Canonul 102 Trulan condamna atat acrivia necontrolata, cat si pogoramantul nechibzuit in ceea ce priveste canonul de la spovedanie, asa incat penitentul sa nu cada nici in deznadejde, dar nici in nepasare: “Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si a dezlega trebuie sa tina seama de calitatea pacatului si de aplecarea spre intoarcere a celui ce a pacatuit si astfel sa dea bolii tratament potrivit, ca nu cumva aplicand (tratamentul, n.n.) in chip disproportionat… sa greseasca in privinta mantuirii celui bolnav. Caci boala pacatului nu este simpla, ci de multe feluri si deosebita si odrasleste multe vlastare ale pierzaniei, din care raul se revarsa si se lateste mai departe, pana cand se opreste prin puterea medicului. Drept aceea, cel ce dovedeste pricepere medicala in privinta sufletului, mai intai sa cerceteze dispozitia celui ce a pacatuit, si daca (acela) inclina spre sanatate, sau dimpotriva, (daca) prin moravurile sale provoaca asupra-si boala, sa supravegheze in ce chip se ingrijeste el intre timp de intoarcerea sa, si de nu se impotriveste medicului, si de nu creste rana sufletului prin intrebuintarea doctoriilor puse asupra ei, si asa sa masoare milostivirea dupa vrednicie. Caci toata grija lui Dumnezeu si a celui ce i s-a incredintat puterea pastorala este de a intoarce oaia cea ratacita si de a tamadui pe cea ranita de sarpe, si nici spre prapastia deznadejdii a o impinge, nici franele a le slabi spre renuntarea la viata si la dispretuirea ei; ci la orice caz sa stea intr-un chip impotriva patimei, ori prin doctoriile cele mai amare… ori prin cele mai delicate si blande, si sa se nevoiasca spre cicatrizarea ranei, cercetand roadele pocaintei si indreptand intelepteste pe omul cel chemat catre stralucirea cea de sus…”

Duhovnicul este dator sa ceara de la Dumnezeu sa-l lumineze in a prescrie celui ce se spovedeste canonul potrivit pentru vindecarea acestuia. Sfantul Ioan Gura de Aur marturiseste: “Epitimia sa nu se dea simplu, dupa cantitatea pacatului, ci sa aiba in vedere si vointa celor care pacatuiesc, ca nu cumva, voind sa carpesti ceea ce s-a rupt, mai mare sa faci ruptura, sau straduindu-te sa ridici ceea ce a cazut, mai mare sa faci caderea“. Ori pentru aceasta dreapta socoteala, este nevoie de lucrarea lui Dumnezeu.

Se poate intampla ca un duhovnic sa stabileasca canonul intr-un mod nedrept. De exemplu, sa nu tina seama de problemele grave de sanatate ale penitentului si sa-i recomande acestuia un post aspru pentru perioada mare de timp. In astfel de situatii, credinciosul poate merge la un alt duhovnic pentru spovedanie. In afara unor astfel de situatii, toate canoanele prescrise la Spovedanie trebuie tinute.

Sfintele Canoane prevad epitimia maxima. De exemplu, Sfantul Vasile cel Mare pedepseste desfraul in functie de starea civila (7 ani pentru cei necasatoriti, 15 ani pentru cei casatoriti). Dar parintele Arsenie Papacioc spunea ca “Nu trebuie apasat pe o puternica nevointa prin canonisire, ci mai mult pe o intensitate a ei. Nu timpul poate decide, ci calitatea vietuirii printr-o continua dispozitie sufleteasca, nedand loc la amaraciuni opace”.

Duhovnicul nu greseste micsorand timpul pocaintei, ca spune Sfantul Vasile cel Mare in Canonul 74: “Cel caruia i s-a incredintat puterea de a lega si dezlega, vazand sarguirea spre pocainta a celui ce a pacatuit, nu se va osandi pentru micsorarea timpului canonisirii”.

Canonul inceteaza atunci cand omul s-a vindecat. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Timpul nu slujeste la nimic. Noi nu intrebam daca rana a fost deseori pansata, ci daca pansamentul l-a facut bine pe penitent. Numai ranitul ne arata cand este momentul potrivit sa-l scoatem”.

In concluzie, canonul de la Spovedanie nu este o pedeapsa, ci un medicament care il ajuta pe credincios sa-si redobandeasca sanatatea sufleteasca si uneori si pe cea trupeasca.

Sursa: CrestinOrtodox.ro