Cum să ne rugăm dacă ne-a biruit păcatul?

Când diavolul ține pe cineva în robia păcatului, el îl robește și îl scoate din orice gând bun, care l-ar face să-și cunoască viața lui cea păcătoasă. Nu numai că îl scoate din orice gând ce l-ar duce la convertire și la pocăință, punându-i în mintea lui alte gânduri rele și potrivnice, ci și cu uneltiri gata și cu prilejuri imediate îl face să cadă adesea în același păcat ori în altele mai mari. Din acestea, omul iese mai întunecat și mai orbit, încât această orbire îl aruncă în prăpastia păcatului și de la starea de compătimire, de la orbire, trece la un păcat mai mare, încât mai toată viața lui se mișcă într-un cerc vicios până la moarte, dacă Dumnezeu nu se va îngriji să-l mântuiască prin harul Său.

Deci, cel ce se află în această stare, dacă voiește a se însănătoși, trebuie să primească cât mai repede posibil acel gând și acea inspirație care-l cheamă de la întuneric la lumină, de la păcat la pocăință și trebuie să strige din toată inima către Făcătorul său: „Domnul meu, ajută-mi, ajută-mi degrabă și nu mă lăsa în acest întuneric al păcatului!”.

Dar să nu înceteze a repeta această strigare și îndată, de-i posibil să ceară ajutor și sfat ca să se poată elibera de vrăjmași; iar de nu se poate ridica repede, să alerge cu toată bărbăția la Iisus cel Răstignit, să cadă la sfintele Lui picioare cu fața la pământ și la Născătoarea de Dumnezeu, cerând îndurare și ajutor. În această bărbăție stă toată biruința.

(Nicodim AghioritulRăzboiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 106-107)
doxologia.ro