De ce nu-mi indeplineste Dumnezeu dorintele?

ruga3   Sunt persoane care se roaga lui Dumnezeu pentru implinirea anumitor cereri si observa ca acestea nu iau viata. Omul care se afla in astfel de stari, trebuie sa stie ca sunt situatii cand cere ce nu-i este de folos pentru mantuire si din acest motiv Dumnezeu nu ii implineste cererea. Alteori se asteapta de la el mai multa staruita in rugaciune si apoi vine si implinirea. Daca cerem si asteptam mult, nu trebuie sa ne intristam, caci nu suntem mai intelepti decat Dumnezeu. Sigur ca noi suntem liberi sa cerem orice dorim, dar nu orice dorinta ne este de trebuinta. Asadar, trebuie sa fim cu mare bagare de seama, atunci cand ii cerem ceva lui Dumnezeu.

Dar sunt si persoane care nu se multumesc cu faptul ca Dumnezeu nu le-a implinit cererile si continua sa-I ceara implinirea lor. In astfel de situatii, trebuie spus ca au fost cazuri cand Dumnezeu a implinit o cerere care nu era potrivita cu viata celui ce se ruga pentru ca acela intrand pe un drum gresit, paralel cu viata sa sa-si vina in fire si sa se intoarca la rostul sau in aceasta lume.

Nici dreptii nu au fost feriti de rataciri in rugaciunile pe care le faceau. Parintele Savatie Bastovoi amintea in acest sens, intr-o conferinta, momentul in care Cuviosul Daniil Egipteanul s-a rugat pentru Evloghie Pietrarul sa-l imbogateasca Dumnezeu: “pietrarul, care era foarte primitor de oaspeti si la care tragea Sfantul de fiecare data cand se ducea in oras. Dumnezeu i-a spus sa-l lase, ca este bine asa cum este, sa-si castige putinul din munca sa, la care Daniil a insistat, a insistat. Zice: Daca ar avea mai multi bani, ar face mai mult bine, ar primi, ar face o casa de oaspeti, cati oameni ar putea ajuta!. Ei, si, pana la urma, pietrarul a gasit o comoara, a luat banii, a fugit in Alexandria, a facut un palat, nu mai primea pe nimeni, o ducea in chefuri si, cu mare greu, dupa aceea, Sfantul Daniil l-a adus inapoi, dupa ce a fost batut la poarta lui de slugi, neprimit, l-a adus, tot prin lucrare dumnezeiasca, prin rugaciune, pentru ca intrase Evloghie intr-o incurcatura cu seful cetatii, incat a trebuit sa fuga, sa revina la saracia sa, ca sa redevina cel care a fost. Iata un exemplu de rugaciune nepotrivita, indeplinita de Dumnezeu pentru insistenta noastra”.

In concluzie, ori de cate ori ne rugam, sa nu uitam sa adaugam cuvintele: Nu precum voiesc eu, ci precum Tu voiesti.

“Iar de-I ceri lui Dumnezeu un lucru si trebuie sa astepti mult, pentru ca nu te asculta degraba, nu te intrista. Caci nu esti tu mai intelept ca Dumnezeu. Aceasta ti se intampla fie pentru ca esti nevrednic de ceea ce ceri, fie pentru ca nu sunt caile tale pe masura cererilor tale, ci dimpotriva, fie pentru ca n-ai ajuns la masura de a primi darul pe care-l ceri. Pentru ca nu trebuie sa ne urcam la masuri mari inainte de vreme, ca sa nu ni se faca fara folos darul lui Dumnezeu, prin prea grabnica primire a lui. Caci tot ce se primeste usor repede se si pierde. Insa fiecare lucru dobandit cu durerea inimii e si pazit cu grija.

Sursa: CrestinOrtodox.ro