Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

 În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.Matei 9, 1-8

Universul tematic al corpusului biblic de azi este extrem de bogat. El ne vorbeşte despre diversitatea slujirilor, modul de realizare a acestora în consens cu sfaturile Mântuitorului şi ale Apostolilor, tema Dumnezeului celui viu, tema profetului, tema minunii şi a diaconiei, profilul mărturisitorului, taina privirii pătrunzătoare a Mântuitorului. Dintre acestea, aş alege pentru cuvântul de azi: tema profetului, tema Dumnezeului celui viu şi tema minunii şi a diaconiei, iar pe acestea le-aş subsuma ideii generoase de credinţă, încredinţare şi pronie. Pe acestea trei să le primim ca expresii ale paşilor noştri ferm realizaţi în credinţă, nădejde şi înviere, deoarece orice reaşezare a noastră în credinţă este un fapt restaurator şi, implicit, unul de deschidere a orizontului nădejdii noastre în Dumnezeu. În acelaşi timp, acest act este o încredinţare a noastră cu privire la realismul şi la dinamismul proniei divine prin care se realizează teandria făptuirilor mântuitoare, a făptuirilor înălţătoare, a făptuirilor care te poartă pe cele trei piscuri ale istoriei mântuirii: pe Carmel, pe Horeb/Sinai şi pe Tabor. Or, cele trei sunt receptate ca toposuri ale sacrificiului primit ca adeverire, ca loc al arătării în teoria Celui Ce este şi ca loc al tăifăsuirii, al vederii celei atotîmbucurătoare din cadrul fericirii celei veşnice, căci veşnicia este o vedere pururea, o comuniune-cuminecare neîncetată a Celui în Care şi prin Care se împlinesc toate.