Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum)

Vindecarea-celor-doi-orbi   În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se ţineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor zicând: După credinţa voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

Numai Sfântul E­van­ghelist Matei pre­zintă vindec­a­rea celor doi orbi şi apoi a unui mut demonizat du­pă ce a săvârşit minunea în­vi­erii fiicei lui Iair. Ceilalţi E­van­ghelişti nu relatează aceste minuni.

Cei doi orbi aşteptau pe Dom­nul. De aceea, Sfântul E­van­ghelist Matei îşi începe isto­ri­sirea în felul următor: Şi tre­când pe acolo Iisus, l-au urmat doi orbi, strigând şi zicând: Mi­lu­ieşte-ne, Fiul lui David. Măr­tu­risirea aceasta era corectă, dar insuficientă. Iisus este Me­sia, de aceea mărturisirea orbi­lor era corectă. Dar, prin ceea ce este, El întrece speranţele iu­­daice. Orbii auziseră că Mân­tu­itorul Hristos vindecă pe slă­bă­nogi, pe leproşi, pe îndrăciţi şi că tocmai înviase pe fiica lui Iair, care fusese moartă. Ei au în­ţeles că acestui mare Făcător de minuni nu i-ar fi greu să le re­dea şi lor lumina ochilor.

Cei doi orbi, femeia ca­na­ne­an­­că (Mt. 15, 22) sau mulţimea la intrarea triumfală în Ieru­sa­lim (Mt. 21, 9, 15) îi dau Mân­tu­itorului Iisus acest apelativ de „Fiu al lui David“, totuşi ni­cio­dată în Sfintele Evanghelii Iisus nu foloseşte El Însuşi pen­tru Sine acest titlu. Iar da­că Sfân­tul Matei foloseşte titlul de „Fi­ul lui David“ în chiar primul ver­set al Evangheliei sale – „Car­tea neamului lui Iisus Hris­tos, fiul lui David, fiul lui A­vraam“ (Mt. 1, 1), cu scopul e­vi­dent de a sublinia adevărul În­trupării, totuşi, conştient de in­suficienţa acestui titlu ca măr­turisire hristologică, el nu-l mai foloseşte niciodată în ex­pri­­mările care-i sunt proprii, ci r­e­dă numai folosirea sa de că­tre alţii, care recunosc în Iisus pe Mesia Cel aşteptat, dar că­ro­ra nu li s-a relevat, ca lui Pe­tru, taina dumnezeirii Sale, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe care Dom­nul l-a şi fericit, pentru că nu trupul şi sângele i-au desco­pe­rit adevărul, ci Tatăl Lui, Ca­re este în ceruri. Fiindcă toţi iu­deii cunoşteau făgăduinţa lui Dum­nezeu, pe care o făcuse re­ge­lui David, că Mesia va fi co­bo­râtor din neamul acestuia cu toa­te prerogativele şi darurile Sa­le, ei credeau că este totuşi nu­mai un om. Din Vechiul Tes­ta­ment, evreii nu descifrează tai­na dumnezeirii lui Mesia.

Mântuitorul Hristos nu co­men­­tează, nici nu respinge titlul mesianic, care avea nuanţă et­nico-politică în gura unui iu­deu, ci îi dă adevăratul con­ţi­nut prin vindecarea pe care o să­vârşeşte imediat. În vremea a­ceea, tot poporul aştepta să vi­nă Me­sia, ca să elibereze popo­rul lui Dumnezeu. Aşadar, cei doi or­bi, care la suflet erau mai lu­mi­­naţi decât cei care aveau o­chii sănătoşi, înţelegeau şi credeau că Iisus este Mesia cel aş­tep­tat. Ei Îl numesc aşa şi Îl măr­t­urisesc în mijlocul poporului ca Fiu al lui David. Ce im­por­tanţă avea pentru orbi că fa­riseii şi cărturarii aveau ochi să­nătoşi, că citiseră Legea, că vă­zuseră faţa Domnului, câtă vre­me ochii sufletului lor erau în­chişi? Orbii au recunoscut pe Fiul lui David, pe care nu L-au re­cunoscut cei care vedeau bi­ne. Aşa şi astăzi sunt mulţi ca­re au lumina ştiinţei, dar se a­ra­tă mai orbi decât cei neştiutori de carte când este vorba să va­dă lumina Evangheliei şi să pri­mească adevărul cel mân­tu­i­­tor al lui Hristos.