Duminica a XXVII-a dupa Rusalii – Privirea in sus

In Duminica a XXVII-a dupa Rusalii, se face pomenire de vindecarea unei femei care, de optsprezece ani, avea duhul neputintei si era garbovita. Omul garbovit este cel care are spinarea incovoiata. Cel ce este garbovit, este obligat sa mearga indoit de spate si sa priveasca in pamant.

Aceasta femeie era robita de o neputinta trupeasca, din cauza pacatului. Cand Mantuitorul ii spune: “Femeie, esti dezlegata de neputinta ta!” (Luca 13, 12), de pacatul care ti-a provocat aceasta suferinta, femeia s-a indreptat. Din aceasta fapta minunata retinem ca fara relatia cu Dumnezeu, omul ramane lipsit de verticalitate si priveste doar in jos. Nu mai poate privi spre altii.

Iata ce face pacatul: te lipseste de intalnirea cu celalalt. In aceasta lume pentru ca nu mai privesti spre el, ci in jos, iar in cealalta, te face sa stai spate in spate si nu fata catre fata, dupa cum reiese din iconografie – atunci cand e reprezentata suferinta celor din iad. Insa, nu acesta este rostul venirii omului la existenta, caci nu am fost creati sa ne odihnim in noi insine, ci in altii.

Privirea in jos e semnul caderii din sensul existentei. Putem intelege acest lucru si din porunca lui Dumnezeu catre diavolul care, dupa ce in chipul sarpelui il face pe om sa manance din pomul cunostintei binelui si raului, este nevoit sa se tarasca pe pamant: “Pe pamant te vei tari, cu pamant te vei hrani” (Facerea 3, 14).

Drama omului din zilele noastre este ca ajunge sa considere aceasta privire in jos ca fiind fireasca. Isi spune ca nici un pas din zi nu trebuie facut in afara privirii in jos. Pacat. Uita ca Mantuitorul nu a ramas in mormant. Deci, privirea nu trebuie sa ramana in jos, spre moarte si stricaciune, ci in sus, spre inviere si inaltare.