Când năvălește asupra voastră răul, să alunecați și să vă întoarceți spre bine. Să prefaceți, să preschimbați orice rău în bine. Această schimbare se săvârșește numai de către har. Apa, de pildă, se preface în vin la nunta din Cana Galileii. Uite, prefacere! Acesta este un lucru mai presus de fire. Bineînțeles, se poate face vin sau unt și din elemente chimice, și să fie identice cu cele naturale. Dar acesta nu este un adevăr. Adevărata prefacere o lucrează dumnezeiescul har. Pentru ca aceasta să se petreacă, trebuie ca omul să se predea din toată inima și din tot sufletul (Marcu 12, 30) lui Hristos.
Amintiți-vă de întâiul mucenic Ștefan. Era stăpânit de Dumnezeu și, pe când era urmărit și bătut cu pietre, se ruga pentru prigonitorii lui: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta (Fapte 7, 60). De ce s-a purtat așa Sfântul Ștefan? Pur și simplu pentru că nu putea să facă altfel. Era rob al binelui. Socotiți că-i ușor să fie aruncată asupra ta o grămadă de pietre? Ia să arunce cu o piatră în tine! Bun-bun, dar când te-ajunge piatra, o să începi să strigi: „Ah! Răule!”. Asta arată că suntem sub stăpânirea unui duh rău. Și atunci, unde să intre Hristos, unde să stea? În noi toate sunt ocupate. Însă, îndată ce pătrundem în viața duhovnicească, îndată ce pătrundem în Hristos, toate se schimbă. Și hoț de-ar fi fost cineva, încetează să mai fure; și ucigaș, și însetat de sânge, și rău, și pomenitor de rău… Toate încetează. Încetează păcatul și trăiește Hristos. Astfel zicea și Apostolul Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, pp. 241-242)
doxologia.ro