Intampinarea Domnului( dezlegare la peste)

La 2/15 februarie Biserica prăznuieşte Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare a fost prăznuită începând cu secolul al VI-lea.

Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.

Când s-au împlinit 40 de zile de la Naşterea Domnului Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria, mama Sa şi Dreptul Iosif au venit cu pruncul la templul din Ierusalim spre a aduce acolo rugăciune şi jertfă de mulţumire după rânduielile Legii Vechi.

Iisus Hristos întâmpinat de Proorociţa Ana şi Dreptul Simeon

Sfânta Evanghelie ce se citeşte astăzi arată în linii generale importanţa acestei sărbători. Aflăm că Iisus Hristos a fost adus la templu, la 40 de zile de la naşterea Sa, cum Maica Domnului a adus darul Său  rânduit de Lege, faptul că au fost întâmpinaţi de către Dreptul Simeon, care L-a descoperit pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, de faţă aflându-se şi Proorociţa Ana.

Sfânta Scriptură ne arată în mai multe locuri că în inima omului credincios există o aspiraţie şi o înclinaţie continuă spre mai bine. Evanghelia din această zi ne pune în faţă exemplul de împlinire a aspiraţiilor a două minunate chipuri de oameni: Proorociţa Ana şi Dreptul Simeon. Doi oameni a căror viaţă exemplară de curăţie sufletească şi trupească a fost răsplătită din plin prin marele prilej să vadă şi să simtă în braţele lor pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Înţeleptul Simeon

Bătrânul Simeon era un om drept, un om plin de evlavie, cu frică de Dumnezeu ce îşi ducea viaţa pe făgaşul aspru al împlinirii poruncilor divine. Sfânta Scriptură ne spune foarte puţine despre acesta, însă suficient pentru a ne da seama de însemnătatea misiunii lui. Scriitorii bisericeşti au căutat să cunoască cât mai mult despre tainica viaţă a Sfântului Simeon.

În duhul unei vechi tradiţii evreieşti, Sfântului Simeon îi este atribuită o întâmplare importantă. Pe vremea arhiereului Eliazar, regele Egiptului Ptolemeu Filadelful (284-247 I.Hr.) a avut o mare dorinţă în ai fi tradusă Legea poporului evreu în limba greacă pentru vestita bibliotecă din Alexandria. Astfel îi este solicitat marelui arhiereu oameni cunoscători ai limbii greceşti. Eliazar îi trimite 72 de învăţaţi. Aceştia sunt rânduiţi să lucreze pe o insulă fiecare separat. Ei termină şi minunea cea mai mare a fost atunci când fiecare a tradus scrierile sfinte în mod identic de parcă toţi ar fi colaborat. Se spune că şi Dreptul Simeon a făcut parte dintre cei 72, iar pe când traducea din Isaia a vrut să omită pasajul în care se spune că Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel. Atunci un înger I s-a arătat şi i-a poruncit să scrie textul integral, înştiinţându-l că va trăi până va vedea împlinirea acestei proorociri.

De aceea Simeon era atât de îmbătrânit de zile, iar locul potrivit unde aştepta înfăptuirea proorociei era la templu. Cu cât timpul se scurgea cu atât aşteptarea era mai apăsătoare. Anii treceau şi bătrâneţile erau din ce în ce mai grele, însă fără deznădăjduire păstra credinţa că va apărea Izbăvitorul. Şi iată că această îndelungă aşteptare i-a fost răsplătită.

Proorociţa Ana

Proorociţa Ana era o femeie în vârstă de 84 de ani şi trăia încă din tinereţe în jurul templului, în post şi rugăciuni, fiind un exemplu de viaţă închinat slujirii lui Dumnezeu. Ea îşi purta jugul văduviei, fiind împodobită cu cele mai frumoase virtuţi. Era o slujitoare curată a Domnului, virtutea curăţiei înfrumuseţându-i sufletul. O altă virtute ce-i îmbogăţea viaţa era iubirea statornică pentru locaşul lui Dumnezeu, unde şi-a petrecut cea mai îndelungată trăire. Iubea mai presus decât orice pe pământ rugăciunea, aflându-se într-un permanent dialog cu Dumnezeu. Neavând posibilităţi materiale spre a aduce jertfe la altar, ea se aduce jertfă pe sine lui Dumnezeu prin post şi rugăciune stăruitoare. Iată cu câte comori a fost înzestrată Proorociţa Ana!

Dreptul Simeon şi Proorociţa Ana trăind în jurul templului aveau multe cunoştinte privitoare la Dumnezeu. Culegeau tâlcuiri din cadrul slujbelor şi cărţilor sfinte, dobândind un bogat şi larg orizont al existenţei omului pe pământ, fiind totodată adevărate călăuze spirituale .

Astfel la plinirea vremii, cum spune Sfânta Scriptură, aceştia îndemnaţi de Duhul Sfânt, au venit la templu tocmai în ceasul în care soseau acolo Sfânta Fecioară cu dumnezeiescul Prunc. Bătrânul Simeon fără ezitare se îndreaptă către Iisus, îl ia în braţe şi rosteşte profeticele cuvinte: “Acum eliberează pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32).

Cuvinte de mulţumire şi de preamărire rosteşte şi Proorociţa Ana care după cum istoriseşte Sfânta Evanghelie lăuda şi cuvânta despre Dumnezeu tuturor acelora care aşteptau mântuirea.

Această sărbătoare este rânduită să ne arate mai întâi exactitatea împlinirii proorocirilor privind venirea lui Mesia pe pământ şi în al doilea rând să ne înveţe că fiecare credincios se poate întâlni cu Mântuitorul ori de câte ori doreşte. Dacă iubim pe Hristos şi trăim cu dorul de a ne întâlni cât mai des cu El, în viaţa pământească şi El va fi cu milă faţă de noi în ziua judecăţii. Este posibil ca din cauza slăbiciunilor noastre să nu ne fi luptat îndeajuns împotriva păcatului şi să venim mai puţin pregătiţi la întâlnirea cu Dreptul – Judecător. Biserica vine însă cu rugăciunile ei în ajutorul nostru al tuturor şi se roagă permanent ca puterea lui Dumnezeu să vindece rănile produse de păcat. Sfânta Scriptură ne încredinţează că Dumnezeu ascultă aceste rugăciuni şi se va milostivi spre toţi cei care au nădăjduit neîncetat în El.
sursa:Preot Mihai-Adrian Şerban