Postul Mare si Canonului Sf.Andrei Criteanul (video) si textul

rastignirea-domnului   În prima săptămână a Postului Mare în care ne aflăm acum, se săvârşeşte în toate bisericile ortodoxe slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Programul este astfel: Slujba Canonului se împarte în patru şi se săvârşeşte luni, marţi, miercuri şi joi. Iar în săptămâna a cincea a postului, miercuri seara, se va săvârşi iarăşi aceeaşi slujba dar de data această toată odată.

Mai jos puteţi asculta minunata slujba Canonului de Pocăinţă înregistrată de la Catedrala Patriarhală:

 

Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmos:

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Covârşind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.

Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă ne-trebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.

Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecă-torul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.

De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.

Slavă…, a Treimii:

Treime mai presus de ființă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ocrotitoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.

 

Cântarea a 2-a:

Irmosul :

Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.

Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţa-tă şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.

Căzut-am întru întristarea patimi lor, şi în stricăciunea cea materialnică; şi pentru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.

Viaţă iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor ruşinoase şi sunt osândit.

Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.

Greșit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: eu însumi Ți-am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Ţie ca şi vameşul; Mântuitorule, fii mie milostiv; că nimeni din cei din Adam n-au greşit Ţie ca mine.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tine, Dumnezeul tuturor, unul în trei fețe, Te laud: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh.

Şi acum..., a Născătoarei:

Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce singură ești prealăudată, roagă-te îndelung să ne mântuim.

 

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti sfânt şi Domn (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Izvor de viaţă Te-am câştigat pe Tine, surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai înainte de sfârşit: Greşit-am! Milosti-veşte-Te şi mă mântuieşte.

Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greşealele.

Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa înapoi întorcându-te.

De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot. Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.

Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.

Slavă…, a Treimii:

Unime neamestecată, nefăcută, fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.

 

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Priveghează, o, suflete al meu, şi te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândeşti fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, şi să te faci neguţător de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri preaînţelepţeşte aşezându-i.

Lui Esau cel urât asemânându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naştere, a frumuseţii celei dintâi; şi de la binecuvân-tarea părintească ai căzut, şi îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta şi cu gândirea; pentru aceasta acum pocăieşte-te.

Edom s-a chemat Esau, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptăţit, n-ai râvnit bărbăţi-ei aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.

Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.

Slavă…, a Treimii:

Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te teologhisesc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.

Şi acum…, a Născătoarei:

Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.

 

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Auzit-ai de coşul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticălosule suflete, de moaşele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, suge acum înţelepciunea ca marele Moise.

Nu ţi-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?

În pustietăţi a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvârşesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Fineas, ca şi tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă străină şi întinată.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi Duhule, fiinţă neamestecată, Unime, Căreia pururea ne închinăm.

Şi acum…, a Născătoarei:

Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.

 

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni şi pe conducătorii lor.

Voie slobodă fără recunoştinţă ai avut, suflete, ca şi Israel mai înainte; ca mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neînţelepţeşte lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.

Fântânile hananeieştilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul înţelepciunii varsă izvorul teologiei.

Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele cele egipteneşti, mai vârtos decât cele cereşti ai voit, suflete al meu; ca şi de demult nemulţumitorul popor în pustie.

Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mântuitorule.

Cercetează, suflete, şi iscodeşte ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte în el cu bună legiuire.

Slavă…, a Treimii:

Treime sunt, neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt prin fire unită: Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Duh.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm.

 

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.

 

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

Greșit-am, fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Purtat fiind chivotul în car, când s-a răsturnat junicea, numai cât s-a atins Uza acela de el, a și fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci, de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.

Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; dar şi tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi şi iubitoare de plăceri.

Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, şi ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuşi Hristos, ca tu să te mântuieşti cu adevărat.

Solomon minunatul, cel plin de harul înţelepciunii, făcând el vicleşug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la el harul; cu acela şi tu ţi-ai asemănat blestemata ta viaţă, suflete.

De desfătările poftelor sale fiind împins, s-a întinat, vai, iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se şi străin de Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări ruşinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a răzvrătit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, şi strigă lui Dumnezeu: Greșit-am, miluieşte-mă!

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă, Unime sfântă; lumini şi lumină, şi trei sfinte şi unul sfânt, este lăudată Treimea-Dumnezeu. Laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.

Şi acum..., a Născătoarei:

Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut, din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul cel Unul şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.

 

Cântarea a 8-a, glasul 8:

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit-o; că cele necuvioase cugeţi şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.

De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai înainte de lege şi după lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a căutat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei mântui.

Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte întoarcerea ninivitenilor; căci a cunoscut ca prooroc milostivirea lui Dumnezeu; de aceea se silea să nu mintă proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.

Pe toţi cei din Legea Veche, i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Părinte, Cel fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule viu şi ziditor, Treime Unime, miluieşte-mă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

 

Cântarea a 9-a, glasul 8:

Irmosul:

Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipită. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţă: Irod a săvârşit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrăţişează pocăinţa.

În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.

Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tatăl să-L slăvim, pe Fiul să-L preaînălțăm, Dumnezeiescului Duh cu credință să ne închinăm; Treimii celei nedespărțite, Unimii după ființă; ca lumină și lumini și viață și vieți, făcătoare de viață și luminătoare marginilor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.