Postul ne face mai frumosi pe dinafara, mai sanatosi pe dinauntru

Nu vă smintiţi, iubiţii mei, de acea părere că postul ar fi dăunător sănătăţii noastre. Când despre aceasta a fost întrebat Sfântul Serafim de Sarov, el a zis: „Pâinea şi apa nu strică nimănui: cum atunci oamenii sfinţi mâncau numai pâine şi beau doar apă, dar trăiau câte o sută şi mai bine de ani?”.

Să ne amintim, iubiţilor fii, de Daniel şi cei trei tineri, Anania, Azaria şi Misail din Babilon. Împăratul Nabucodonosor a poruncit să fie hrăniţi cu bunătăţile mesei sale împărăteşti, ca ei să nu slăbească și să fie la fel de sănătoși ca și ceilalţi de vârsta lor, dar Daniel, nevrând să se spurce cu mâncarea adusă ca jertfă la idoli, l-a rugat pe un apropiat al împăratului să-l lase să postească zece zile şi acesta le-a permis lui şi celor trei tineri să mănânce numai legume. Slujitorul împărătesc a împlinit rugămintea lui Daniel, cu condiţia ca el şi cei trei tineri să nu arate la față mai rău decât cei de o vârstă cu ei. După zece zile, Daniel şi cei trei tineri, precum şi cei de o vârstă cu ei, s-au înfăţişat înaintea slujitorului împărătesc. Şi iată, că fețele lui Daniel și ale celor trei tineri s-au dovedit a fi mai frumoase, iar cu trupul erau mai arătoşi decât toţi cei hrăniţi cu bunătăţile împărăteşti (vezi Daniel 1, 3-16).

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din SofiaPredici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 32)
resurse-ortodoxe.ro