Sfanta Mucenita Chiriachi

      Sfanta Mucenita Chiriachi este cinstita pe 7 iulie

În zilele împăratului Diocleţian, la anul 282, era un creştin, anume Dorotei, împreună cu soţia sa, care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod şi fiu, făgăduind să dăruiască iarăşi Lui pe copilul ce se va naşte. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au şi numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Şi au hrănit-o cu învăţătura şi cuvîntul Domnului, după Apostolul Pavel, şi au păzit-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.

Cînd păgînul Diocleţian a ridicat prigoană asupra creştinilor, atunci au fost pîrîţi şi născătorii sfintei împreună cu dînsa la tiran, cum că sînt creştini. Acesta, cercetînd pe părinţii sfintei, i-a bătut şi i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părţile Militinei, în Armenia cea mică. Pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetînd pe muceniţă şi aflînd-o tare în credinţa în Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Şi de vreme ce sfînta se ruga, pentru aceasta tiranul se mînia asupra ostaşilor ce o chinuiau pe muceniţă. Atunci a zis sfînta către Maximian: “Nu te înşela, Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!” Atunci Maximian a trimis pe sfînta la Ilarion, stăpînitorul Bitiniei.

Ilarion, cercetînd pe muceniţă, a dus-o în capiştea idolilor. Acolo, rugîndu-se sfînta, s-a făcut cutremur mare, încît s-au zdrobit idolii şi s-au făcut praf. După aceasta, a urmat şi o furtună de vînt, care a împrăştiat praful idolilor şi un fulger a ars faţa stăpînitorului Ilarion, care, căzînd din scaun, a murit.

Venind alt stăpînitor în locul lui şi fiind înştiinţat de acestea, a hotărît ca sfînta să fie supusă la felurite chinuri, din care a rămas nevătămată. Atunci a stătut stăpînitorul la judecată şi a dat asupra sfintei hotărîrea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.

Auzind Chiriachi această hotărîre, a cerut vreme să se roage. După ce s-a rugat mult, a învăţat pe creştinii cei ce-i urmaseră dreapta credinţă. Apoi, culcîndu-se pe pămînt, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu; mergînd ostaşii aproape de dînsa, vrînd să-i taie capul, dar văzînd-o moartă, s-au spăimîntat. Deci, s-a făcut glas dumnezeiesc către dînşii: “Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu!” Iar ostaşii, întorcîndu-se, au slăvit pe Dumnezeu.