Sfintul Ignatie Teoforul

Poate una dintre cele mai mari sărbători de iarnă ale lunii decembrie, cu siguranţă este cea în care demonismul ritual este cel mai evident. Păstrarea ei, cu foarte multe detalii, […]

Poate una dintre cele mai mari sărbători de iarnă ale lunii decembrie, cu siguranţă este cea în care demonismul ritual este cel mai evident. Păstrarea ei, cu foarte multe detalii, până în ziua noastră (deşi deturnată către latura spectaculară sau gastronomică), ziua Ignatului constituie încă o dovadă a rezistenţei sărbătorilor păgâne în calendarul ţăranului român. Cu excepţia interdicţiilor de a lucra (care pot fi ridicate numai cu preţul înfăptuirii ritului sacrificial), ce pot fi întâlnite frecvent şi în cazul altor sărbători, o notă caracteristică a sărbătorii o constituie prezenţa patronului justiţiar, Ignat sau Inătoarea, care pedepseşte cu cruzime, fără drept de apel, pe cei ce nu respectă prescripţiile. Iniţial cerând jertfe umane, sacrificiul a fost înlocuit treptat cu cel animal (porcii sau găinile, de preferat negre, fiind vorba de un patron al porcilor şi al păsărilor), în unele cazuri fiind suficient chiar şi un simulacru („chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre, ori înţeapă creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai aşa vei fi ferit de boli“). Sacrificiul ritual, instituit exemplar chiar de către sfânt, este susţinut atât de obiceiul „pomana porcului“ (consumul ritual al tuturor părţilor componente ale jertfei), cât şi de credinţele care justifică ritualul prin perpetuarea speciei animalului de sacrificiu. O mare atenţie se dădea tăiatului ritual pentru obţinerea de remedii magice. Din unele tradiţii putem presupune că în această zi erau sacrificaţi doar porcii negri (în vederea obţinerii remediilor magice), în timp ce jertfa sacramentală se aducea mai târziu (în ajunul Crăciunului, după Crăciun ş.a.). Acum începe perioada sărbătorilor de iarnă, care impune interdicţii specifice ale torsului şi spălatului. Tradiţii:  Sf. Ignat este sfânt care n-are cruce. Sf. Ignat n-avusese copii până la adânci bătrâneţe. Atunci însă nevasta pornise grea, fără ca el să ştie. Fiind sărac lipit, n-avea nici porc de Crăciun. Într-una din zile se întâlneşte cu un străin care ducea în târg o turmă de mascuri. Sf. Ignat îl întrebă cu cât vinde unul. Străinul îi făgădui pe toţi, numai cu condiţia să-i dea aceea ce el nu va şti că are acasă. Era vorba de copilul din femeie, căci străinul era diavolul. Sfântul a primit bucuros, căci nu credea că acasă să aibă ceva despre care să n-aibă deloc cunoştinţă. Cu această învoire, ei se despărţiră. Nu trecu mult şi Dumnezeu veni acasă la Ignat şi îl certă pentru fapta ce făcuse. Când sfântul auzi că e vorba de copil, începu a se jeli cu toată durerea sufletului, iar Domnul, văzându-l, îl mângâie şi îi promise că-l va mântui. Seara veni diavolul să-şi ia plata. De la uşă începu să strige: „Măi Ignate!“, iar Dumnezeu îi răspunse: „Ce ţi-e, frate?“ Diavolul: „Ce mi-e una?“ Dumnezeu: „La lină fântână mulţi voinici s-adună.“ Dracul: „Ce mi-e două?“ Dumnezeu: „Omul cu doi ochi bine vede“. Dracul: „Ce mi-e trei?“ Dumnezeu: „Trei e Troiţa deplină“. Dracul: „Ce mi-e patru?“ Dumnezeu: „Carul cu patru roate bine merge“. Dracul: „Ce mi-e cinci?“ Dumnezeu: „Mâna cu cinci degete bine prinde“. Dracul: „Ce mi-e şase?“ Dumnezeu: „Fluierul cu şase găuri bine zice“. Dracul: „Ce mi-e şapte?“ Dumnezeu: „Unde-s şapte fete-n casă e şezătoare deplină“. Dracul: „Ce mi-e opt?“ Dumnezeu: „Plugul cu opt boi bine merge“. Dracul: „Ce mi-e nouă?“ Dumnezeu: „Nouă purceluşi ai tăi să toc eu mâine la ei“. Dracul: „Ce mi-e zece?“ Dumnezeu: „Crăpi, drace, că nu mai ai ce face!“ Şi în acel moment diavolul a plesnit şi sfântul şi-a scăpat copilul. Sf. Ignat e vestitorul Naşterii. Se ţine pentru că Născătoarea de Dumnezeu a simţit prima oară sarcina. Sf. Ignat a fost frate cu Moş Crăciun. Pentru credinţa lui în viitorul împărat al lumii, păgânii i-au tăiat mâinile de la încheieturi. Plângându-se către Prea-Curata, când ea născuse pe Iisus în iesle, aceasta i-a spus să-şi spele boantele în scalda copilului. Ascultând-o, i-au crescut mâinile la loc. Sf. Ignat a venit la uşa unui bătrân şi i-a spus că după el vine şi moşu-său Crăciun cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii. De aici şi obiceiul ca în această zi alt nimic să nu facă oamenii decât să-şi taie fiecare câte un porc de ziua Naşterii. Ignatul îşi are rânduit să moară negreşit un om de ziua lui. Ignat a vindecat porcii de boală grea. Sf. Ignat este acel sfânt care se arată porcilor şi le spune că au să moară; el ia sufletele porcilor. Sf. Ignat era şi făcător de minuni. El mânea seara din casă în casă la câte un gospodar. La fiecare casă lăsa ceva nou de ţinut minte. Într-o seară au mas ca de obicei la o casă de gospodar, pe care-l chema Ingrat. Sf. Ignat, după ce a stat de vorbă, aproape de culcare zise: „Dragă Ingrat, ce ai sub pat îngropat?“ „N-am nimic, sfinte Ignat!“ „Ia dă hârleţul şi-ţi arăt ce-ai îngropat!“ Când au săpat, au dezgropat un porc mare, gras, ce nu era tăiat. Ingrat s-a speriat, iar Sf. Ignat l-a tăiat şi a zis: „Ia de fă bucate şi mai dă din el şi la alţii!“ De atunci oamenii din aceste locuri ţin obicei să taie numaidecât un porc gras pentru Crăciun. F Ignat era un om care tăia porcii, îi aşeza pe căpăţâni şi pleca, lăsând pe om să-l pârlească şi să-l aşeze la locul lui. Pentru aceste servicii fiecare om îi dădea slănina porcului. Fiindu-i numai lui încredinţat acest serviciu, totdeauna oamenii se îngrămădeau cât mai mulţi, cerându-i care mai de care să meargă la el. Atunci un om, pierzând răbdarea, plecă iute acasă, prinse porcul, îl tăie şi-l aşeză pe căpăţâni spre a-l pârli. Tocmai atunci sosi şi Ignat; fiindcă găsi porcul tăiat, căuta să-şi dea avisul asupra acestei lucrări şi să găsească un motiv pentru ca să-şi poată lua slănina, şi zise: „Bine l-ai tăiat, bine l-ai aşezat, decât capul trebuia cârnit mai aşa“. Atunci omul îi zise: „Şi pentru asta să-ţi dau slănina? Mai bine caută-ţi de treabă, slănină de la mine nu mai vezi“. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea boalelor şi a frigurilor. Prin multe părţi, se taie porcii în această zi. Chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre, ori înţeapă creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boli. Prin unele părţi lucrul este îngăduit numai după ce femeia a văzut sânge de orice soi de vietate, ori sânge de porc negru. Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunţe până-n această zi, iar noaptea ei vor visa dacă vor fi tăiaţi ori ba. Prin unele părţi se zice că în noaptea dinspre Ignat porcii visează mărgele roşii la gât. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, pentru că în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul. Sf. Ignat e zis şi Crăciunul ţiganilor, ei fiind cei care taie porcii. De atunci se spurcă apele până la Bobotează. Se spală rufele, căci până după Bobotează nu mai pot spăla, căci apele nu mai sunt bune; şi cine ar mai spăla în acest interval s-ar îmbolnăvi de lingoare. Se spune că, într-o zi de Ignat, o femeie, după ce şi-a spălat cămăşile, a luat carul cu boi şi a plecat la pădure după lemne. Când a venit cu lemnele acasă a sosit la ea un băiat, care, fiind străin, a căutat ca să-l găzduiască noaptea şi să-i dea demâncare. Bărbatul femeii nu era aici, ci la oraş. Când a venit el acasă a găsit femeia şi pe o fetiţă a sa moarte, una lângă alta. Ele fuseseră omorâte de băiatul pe care-l găzduiseră şi care nu a fost altcineva decât Sf. Ignat. Zic femeile că este cea mai rea dintre toate sărbătorile ce le ţin ele. Femeile lucrează în această zi numai până aud porcii ţipând. O mătuşă s-a apucat să perie caiere de cânepă şi sfântul, în chipul unui uncheş, a întrebat-o: „Pentru ce perii?“ Mătuşa a răspuns: „Ignat, Ignat, bună zi de periat!“ Ignat ţâşti în pat, ţâşti sub pat, până a înnebunit mătuşa şi a omorât-o. O femeie care a muncit până n-a văzut sânge s-a pomenit noaptea cu un scaun sărind şi strigând: „Ignat, Ignat, Stoica (femeia) a periat. De la uşă până-n pat Tot Ignat, Ignat!“ Cică o creştină, în loc să ţină ziua asta, s-a apucat să toarcă (se crede că de la Ignat până la Crăciun femeile nu trebuie să toarcă; În alte părţi, nu se toarce de la Ignat până la Bobotează, ca să meargă bine vitelor şi să vină peţitori fetelor). Inătoarea, fiindcă erau uşile încuiate, s-a lăsat pe coş şi a intrat la femeie în casă, zicându-i: – Hai, surată, să-ţi ajut şi eu. Femeia a crezut-o. Au tors amândouă până au isprăvit. Pe la miezul nopţii, Inătoarea zice surată-sii: – Fuga de caută un hârdău, că până la ziuă să coacem tortul. Femeia se duse să caute prin vecini, spunând cu cine a isprăvit tortul. – Fugi, fă, că aia e Inătoarea şi vrea să te opărească pe tine în hârdău şi să te mănânce. Ea nu se încredinţă, până nu-i spuseră toate vecinele în acelaşi chip. – Păi, dar, zise femeia, cum să scap? – Pune scara la capul casei, suie-te pe coş şi cântă cocoşeşte de trei ori pe coş: „Cucurigu-gagu!“, că ea, cum o auzi cocoşul, o şi şterge la sănătoasa. Pe urmă intră-n casă şi stinge focul, să nu mai vază lumină, că dacă o vedea, vin iar la tine! A făcut femeia cum au învăţat-o vecinele şi a scăpat de Inătoarea. Obiceiuri:  Din fiecare porc tăiat în această zi i se dăruieşte Sf. Ignat o bucată de carne. Pisează femeile grâu, ca să aibă de împărţit la Crăciun. Fac un fel de turte, numite cârpele Domnului Hristos, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului cu miere şi nuci. Începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului – prin unele părţi, începând cu zilele Crăciunului, cu întâia sau cu a doua, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sf. Vasile până seara –, tinerii umblă cu turca, capra sau brezaia. În ziua de Anul Nou, moare turca. Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine de bărbaţi să nu lucreze, pentru a fi sănătoşi. Se însemnează copiii cu sânge în frunte, ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul. Se ţine ca să iasă porcii cu carnea curată. Porcii care se taie la Crăciun, după ce se pârlesc, se crestează mai întâi la ceafă, ca o cruce, apoi se presară sare, ca să fie carnea lor primită de Dumnezeu, când va da din ea de pomană, şi să nu se strice. La Crăciun, când se taie porcii, se bagă mai întâi căpăţâna în casă, cu râtul înainte, ca să meargă treaba bine şi să aibă parte de porci. Ignatul este o sărbătoare care se ţine pentru a avea noroc la păsări. Se spune că unui om, de i se va întâmpla ca să nu aibă pui de găină sau alte păsări, în primăvara acelui an, crede că nenorocirea i-a venit de la cel ce l-a vizitat mai de dimineaţă în ziua de Ignat. Din această cauză în ziua de Ignat aproape nici un locuitor nu vizitează pe vreun altul în sat, spre a nu-i atribui menita întâmplare. Se ţine pentru şederea cloştelor pe ouă. În această zi e obiceiul ca primul om sau femeie ce vine dimineaţa sau peste zi în casă se pune jos şi, cu o mână de paie, să cloncănească ca cloşca, rămânând cu ideea că la căderea cloştelor să stea pe ouă şi să scoată toate ouăle ce i le pune. Din sângele porcilor negri, amestecat cu făină, se însănătoşesc mulţi bolnavi, dându-le să o mănânce. Ignatul se ţine de femei, care, spun ei, că nu le este dezlegat nimic afară de depănat, dar şi atunci când deapănă, sunt ţinute ca după ce au isprăvit, se zice cu glas tare de trei ori: „Ignat, Ignat, fuse-am depănat!“ (Speranţia, V, f. 381 v). F Primăvara, în aceeaşi zi în care a fost Ignatul, să se samene porumbul cu seminţe de bostani (dovlecei), că se fac bostanii cu rod mult pe acel ogor. (Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)