Tratamentele naturiste al infectiilor cailor aeriene si gripei

Gripa este o boală acută, destul de frecventă în condiţii de temperaturi scăzute, umiditate ridicată, ploi reci, ceaţă şi vânturi intense. Boala are un caracter infecto-contagios, cu caracter epidemic şi […]

Junge Frau krank auf SofaGripa este o boală acută, destul de frecventă în condiţii de temperaturi scăzute, umiditate ridicată, ploi reci, ceaţă şi vânturi intense. Boala are un caracter infecto-contagios, cu caracter epidemic şi frecvenţă ciclică (sezonieră sau anuală), fiind provocată de peste 200 de tulpini de virusuri gripale (din serotipurile A, B, C). Aceste virusuri se transmit prin aer sau prin contactul direct cu persoane bolnave, având efecte mai severe în cazul persoanelor cu extenuare fizică sau stresate psihic, expuse la aer rece, fumătorilor activi şi pasivi şi în cazul persoanelor care lucrează în medii toxice.

Transmiterea bolii se realizează de la persoane bolnave prin picăturile de salivă emise prin tuse, strănut sau vorbire, punând în pericol sănătatea celor din jur, mai ales a copiilor, a bolnavilor cu afecţiuni cronice, a persoanelor slăbite şi în vârstă de peste 65 de ani, cu carenţe vitaminice acute şi cu sistemul imunitar scăzut.Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe plan mondial există aproximativ un miliard de persoane cu risc crescut de îmbolnăvire gravă de gripă, care poate evolua spre pneumonie, tuberculoză şi chiar deces. În România, anual se îmbolnăvesc de gripă circa 10-20% dintre locuitori.Deşi pare o boală banală, cu o durată normală de numai 6-7 zile, gripa trebuie să fie tratată cu mare grijă, pentru a evita o suprainfecţie cu evoluţii sub formă de epidemii sau chiar pandemii. Pot apărea complicaţii agravante: pulmonare (bronşită, laringită, sinuzită, angină, pneumonie severă), neurologice şi digestive (greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale), apoi conjunctivită, meningită, otită, pericardită şi miocardită. Precauţii suplimentare se impun la copiii mici, bătrâni, gravide, persoane cu boli cardiace şi respiratorii care fac forme severe de gripă, cu complicaţii ce măresc riscul de deces în numai 24-48 ore.Este cunoscut că, în general, copiii sănătoşi, bine alimentaţi, care nu au complicaţii (malformaţii de cord, boli asociate, probleme renale şi digestive), vor rezista mai uşor cu un tratament naturist (ceaiuri, siropuri, vitamine). În schimb, un copil mai anemic şi bolnăvicios poate avea 6-8 episoade virale pe an, mai frecvente între lunile octombrie-aprilie, datorită variaţiilor mari de temperatură şi a scăderii imunităţii organismului.

Gripa trece în 7 zile
În general, gripa se poate vindeca rapid şi fără complicaţii. În popor se spune că „gripa trece în 7 zile cu tratament şi într-o săptămână fără tratament“. Această frază trebuie luată ca o glumă, deoarece sunt absolut necesare tratamente adecvate, în scopul evitării unor faze mai grave (laringite, faringite, traheite, sinuzite, bronşite, pneumonie).În tratamentul bolilor respiratorii este necesar să se facă o diferenţă între virozele non-gripale şi gripa propriu-zisă:- virozele non-gripale pot surveni de 3-5 ori pe an, cu febră de 37-38°C, strănut, tuse, nas înfundat, roşu în gât, secreţii seroase, voce schimbată, lăcrimare şi cu senzaţie de nisip în ochi;- gripa propriu-zisă debutează brusc, cu febră mare (peste 39°C), cu dureri de cap şi musculare, frisoane, tuse seacă şi secreţii abundente din nas.

Tratamentele naturiste contra gripei
Atât la copii, bătrâni şi chiar la adulţi, contra gripelor şi a oricăror viroze respiratorii dau bune rezultate tratamentele naturiste care sunt mai puţin agresive în comparaţie cu antibioticele. Folosirea preparatelor cu antibiotice ar fi indicată numai în cazul când apare o suprainfecţie bacteriană.Medicina naturistă prezintă un larg arsenal de procedee cu care se poate interveni în mod eficient.Mai întâi sunt recomandate ceaiuri fierbinţi din plante medicinale cu proprietăţi neurosedative, antiinflamatoare, emoliente, expectorante, sudorifice, antitusive şi de protecţie faţă de contaminarea virotică. Efectele cresc prin combinarea ceaiurilor cu aspirina preparată din scoarţă de salcie.Urmează siropurile cu extracte din plante, care ameliorează simptomele din afecţiunile cronice şi acute ale tractului respirator, având efecte expectorante, bronholitice, mucolitice şi antiinflamatoare.Sunt eficiente şi pastilele de supt pe bază de extracte din plante, cu gust de căpşuni, zmeură, lămâie, portocale şi anason.Extern, se aplică un unguent corporal cu mentol şi camfor care se foloseşte ca masaj şi ajută la calmarea iritaţiilor căilor respiratorii şi ameliorarea durerilor musculare, de tâmple şi de spate.

ciaiSe bea ceai din tei, soc, îndulcit cu miere de albine
Pentru tratarea gripei, în uz intern, sunt indicate ceaiurile calde din flori de tei şi de soc (câte 1-2 linguriţe la o cană de apă), din care se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere de albine, având acţiune sudorifică prin declanşarea transpiraţiei.Busuiocul – Ocimum basilicum, cunoscut încă din Antichitate pentru capacitatea de a vindeca infecţiile respiratorii, prezintă efecte antiseptice şi expectorante, fiind recomandat în inhalaţii cu decoct sau în consum intern sub formă de ceai fierbinte cu miere pentru revitalizarea rapidă a organismului şi stoparea procesului gripal, mai ales în faza de debut.Într-un tratament de şoc se vor consuma zilnic 6-7 căni cu infuzii de busuioc, îndulcite cu miere, la intervale de 30 de minute. Dacă apare febra ridicată, se adaugă 1-2 linguriţe de mentă.O altă specie de mare valoare este Echinaceea, folosită sub formă de extract, tinctură sau comprimate, care se administrează de câteva ori pe zi ca mijloc terapeutic de bază în întărirea sistemului imunitar. Această plantă apără organismul de infecţiile virale, bacteriene şi fungice şi previne formarea unei enzime – hialuronidaza – care distruge bariera naturală dintre ţesuturile sănătoase şi cele infectate.

Apiterapia recomandă:– tinctură de propolis 20% din care se iau 20-30 de picături într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, cu o oră înainte de mese, având acţiune puternic antivirală;- miere din flori de tei, luată împreună cu ceai de tei, fiind un leac foarte bun contra tusei şi gripei;- lăptişor de matcă;- polen în doză de atac, de 3-4 ori mai mare decât doza normală.