Trupul Maicii Domnului nu a suferit stricaciune

mormintul maicii domnului1   Dintru inceput trebuie afirmat ca Fecioara Maria s-a nascut cu pacatul stramosesc si a primit iertare de acest pacat in momentul in care a acceptat sa-L nasca pe Hristos. Invatatura ca ea s-ar fi nascut fara pacatul stramosesc ne face sa afirmam ca ea a avut o alta fire decat cea a tuturor oamenilor. Este o invatatura gresita, pentru ca daca ea i-a daruit Cuvantului o alta fire decat cea pe care noi o avem, inseamna ca firea noastra nu a fost indumnezeita. Sfintii Parinti au afirmat ca Hristos a mantuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mantuit.

Asadar, Maica Domnului a murit in virtutea legii omenesti. Pentru ca a fost un om ca oricare dintre noi, nu a fost ferita nici de moartea noastra. Ca orice om, Maica Domnului a trecut prin moarte, dar nu a ramas in mormant, ci a fost inaltata la cer de Fiul ei, Cel care a biruit moartea. Sfintii Parinti spun ca nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a intrupat Dumnezeu Cuvantul sa ramana in mormant si sa fie dat stricaciunii.

Maica Domnului primeste moartea, insa, o moarte “datatoare-de-viata”, de vreme ce se muta la viata cereasca si vesnica. Asa reiese si din troparul sarbatorii Adormirii Maicii Domnului: “Mutatu-te-ai la viata ceea ce esti Maica Vietii”.

Trupul Maicii Domnului nu s-a descompus in mormant. Trupul ei a cunoscut pentru putin timp despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciunea in intelesul unei putreziri a trupului. Trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu a ramas nevatamat in mormant. Sfantul Andrei Criteanul spune ca nestricarea fecioriei Nascatoarei de Dumnezeu la Nasterea lui Hristos are drept urmare fireasca neschimbarea trupului ei in clipa mortii: “Nasterea nu s-a supus stricaciunii, iar mormantul nu a primit stricaciunea!”.

Potrivit Traditiei, Apostolul Toma nu a fost prezent la cinstita ei ingropare. Ajunge dupa trei zile de la inmormantarea ei si cere sa i se deschida mormantul acesteia pentru a-i saruta mainile. Cand au deschis mormantul, trupul Maicii Domnului nu mai era prezent acolo. In Imnele Sfantului Efrem Sirul la praznicul Adormirii Maicii Domnului, cuviosul scrie: “Tu nu ai urcat ca Ilie la cer, tu nu ai fost numai ca Pavel rapita pana la al treilea cer, ci tu ai inaintat pana la tronul imparatesc al insusi Fiului tau; fata catre fata, in bucurie cu o mare si negraita incredere, tu stai aproape de El”.

Adrian Cocosila
crestinortodox.ro