Venirea la Biserică

Momentul potrivit pentru venirea la Biserică este înainte de începutul Sfintei Liturghii. Dacă, din diferite motive, se ajunge la biserică mai târziu, adică după ce Sfânta Liturghie a început, este recomandabil să se intre în linişte în biserică şi să fim atenţi unde a ajuns slujba. Dacă este momentul ieşirii cu Sfânta Evanghelie, sau momentul citirii Apostolului (de către citeţ în mijlocul bisericii), sau al citirii Sfintei Evanghelii, sau dacă este momentul ieşirii cu Cinstitele Daruri trebuie să aşteptaţi la intrarea în biserică până la terminarea acestor momente, după care este recomandabil să vă căutaţi cât mai repede un loc în bancă şi să staţi în linişte. Dacă este momentul predicii este de asemenea necesar să nu vă mişcaţi prin biserică până la sfârşitul acesteia. Încercaţi să nu deranjaţi pe ceilalţi credincioşi de la rugăciune în timpul Sfintei Liturghii. De aceea cel mai potrivit este să sosiţi la biserică înainte de începutul Sfintei Liturghii. A pleca înainte de sfârşitul Sfintei Liturghii (în afara unui motiv binecuvântat) este mai întâi nepoliticos faţă de Cel (Dumnezeu) în a Cărui Casă (Biserica) am fost invitaţi, iar apoi ne lipseşte de binecuvântare. Sfânta Liturghie începe cu cuvintele „Binecuvântată este Împărăţia…” şi se sfârşeşte cu cuvintele „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…” Cei care pleacă imediat după primirea Sfintei Împărtăşanii (fără un motiv întemeiat) „tratează biserică la fel cu un restaurant fast food, unde venim şi plecăm după bunul plac”. Deşi am depăşit deja secolul vitezei, se cuvine ca în prezenţa lui Dumnezeu să lepădăm pentru două ore „toată grija cea lumească”, iar după momentul Împărtăşaniei să rămânem încă câteva momente pentru a mulţumi pentru harul şi binecuvântarea pe care le-am primit. Participa la slujbă In Biserica Ortodoxa pozitia traditionala pentru rugaciune si inchinare este in picioare. De-a lungul pereţilor sunt nişte scaune, care sunt rezervate persoanelor în vârstă şi celor neputincioşi În conformitate cu învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe poziţia recomandată pentru a participa la slujbă  este în picioare. Această recomandare este valabilă mai ales Duminica. În fiecare duminică prăznuim Învierea Domnului şi – după cum la Slujba Învierii lumea nu îngenunchează – la fel se cuvine a ne ruga şi în fiecare Duminică. Se cuvine în mod imperativ a fi în picioare la momentul ieşirii cu Sfânta Evanghelie, la citirea Apostolului şi a Evangheliei, la ieşirea cu Cinstitele Daruri, de la rostirea Crezului şi până după rostirea rugăciunii Tatăl nostru, la momentul împărtăşirii credincioşilor, de fiecare dată când preotul binecuvintează pe credincioşi şi la momentul binecuvântării finale. În caz de îndoială este recomandabil să stăm în picioare. Niciodată nu este nepotrivit sau necuviincios să stăm în picioare în biserică. Aprinderea lumânărilor Ca si semnul Sfintei Cruci, lumanarea este un semn distinct al crestinului, reprezinta calea implinirii noastre si a desavarsirii. Aprinzand o lumanare, credinciosul se roaga lui Dumnezeu, ii multumeste pentru marea Lui bunatate si ocrotire si da expresie credintei lui în Dumnezeu. De fiecare data, cand credinciosul se întalneste cu Dumnezeu, fie la rugaciune, fie la diferite ocazii: botez, cununie, înmormantare,el aprinde lumanari. De aceea, însotim rugaciunile noastre pentru cei vii ca si pentru cei morti, de aprinderea lumanarilor în biserica, în casele noastre sau la mormintele celor dragi. Pentru cei care sunt în viata, lumanarea este o marturisire a faptului ca omul, a ales calea luminii, nu pe cea întunericului, a ales faptele care se savarsesc la lumina nu la întuneric. Pentru ca Dumnezeu este Lumina, mergem la Dumnezeu cu lumina si El ne va rasplati noua. Iar pentru cei care sunt decedati, lumanarea este calauza sufletului pe calea vesniciei, risipind întunericul mortii si apropiindu-se de Hristos, Care a spus: “Eu sunt Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii” ( Ioan 8, 12). Fiecare biserica ortodoxa are un loc special amenajat pentru aprinderea lumanarilor, tocmai pentru a ne ajuta în satisfacerea nevoilor noastre spirituale si buna desfasurare a cultului nostru ortodox. Aprinderea lumânărilor constituie o parte importantă a închinării ortodoxe. De obicei lumea aprinde lumânările atunci când intră în biserică, înainte sau după ce se închină şi sărută icoanele. Acesta este momentul cel mai potrivit pentru aprinderea lumânărilor. Sunt însă unele momente în care aprinderea lumânărilor este total nepotrivită. NU se cuvine a fi aprinse lumânări în timpul citirii Apostolului şi a Evangheliei, în timpul ieşirii cu Sfânta Evanghelie, sau a ieşirii cu Cinstitele Daruri, de la rostirea Crezului şi până după rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în momentul primirii Sfintei Împărtăşanii şi la momentul predicii. Închinarea la icoane La intrarea şi la ieşirea din biserică este recomandată închinarea la icoane. Pentru sărutarea icoanelor este bine să evităm sărutarea pe faţă a persoanelor din icoane. Este cuviincios să sărutăm mâna, sau piciorul Mântuitorului şi a Maicii Domnului, Sfânta Evanghelie, sfânta Cruce din mâna sfinţilor. În felul acesta arătăm respect faţă de persoanele pictate în icoane, acelaşi respect pe care li l-am arăta dacă ar fi de faţă. Primirea Sfîntei Împărtăşanii Persoanele care doresc să primească Sfânta Împărtăşanie trebuie să fie ortodoxe, să se fi spovedit şi să fi primit binecuvântarea duhovnicului pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Este, de asemenea, imperativ necesar ca să nu fi mâncat sau băut nimic după miezul nopţii. Biserica a randuit ca Taina Sf. Cuminecari sau a Impartasaniei cu Trupul si Sangele Domnului sa fie insotita de Taina Pocaintei sau a Spovedaniei. La spovedanie preotul este cel care hotaraste daca ne impartasim sau nu in ziua respectiva, precum si cat de des putem sa facem acest lucru. Este anormal ca preotul sa dea binecuvantare, “dezlegare”, sa ne impartasim iar noi sa zicem nu. Trebuie sa tinem cont ca doar anumite pacate ne opresc in mod normal de la Taina Impartasaniei. La fel de anormal este sa mergem sa ne spovedim in alte bisericii, atata timp cat in majoritatea timpului noi mergem la o singura biserica. Gestul acesta este ca si cand i-am spune preotului care ne slujeste zi de zi ca de fapt el nu prea e bun de nimic. In acelasi timp prin gestul nostru il discreditam si in fata colegilor sai preoti. Relatia dintre preot si enoriasii sai se bazeaza in primul rand pe increderea aratata in Taina Marturisirii. Dar daca noi nu-i putem incredinta “secretele” noastre, cum putem crede ca el ni le va incredinta pe ale sale? Cum poate un doctor sa prescrie un medicament unui om pe care il cunoaste din vedere si pe care nu l-a consultat niciodata? Un preot nu va cunoaste niciodata starea parohiei sale daca enoriasii sai se spovedesc altor preoti. De aceea predicile sau cuvintele de invatatura cu care preotul este dator sa-si hraneasca parohia nu vor avea efectul  neadresandu-se adevaratelor nevoi spirituale ale enoriasilor. În semn de respect faţă de Dumnezeu, în casa Căruia ne aflăm, nu se cuvine a mesteca gumă, sau a mânca în biserică. Este recomandabil, de asemenea, ca doamnele să renunţe la rujul de buze pentru a nu necinsti sfintele icoane, sfânta cruce, linguriţa de împărtăşanie, sfânta evanghelie etc. Este de asemenea recomandat a nu se circula fără motiv prin biserică, sau a se ieşi şi intra adesea în timpul Sfintei Liturghii. Excepţie de la aceasta pot face copiii. Atunci când îşi pierd răbdarea şi devin gălăgioşi este recomandat ca părinţii să iasă puţin cu ei afară, până se liniştesc, după care pot reintra în biserică. Asa sa ne ajute Dumnezeu!